„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj Președintelui Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, în urma incendiului care a avut în centrul comercial „Zimniaia Vișnia”, din localitatea Kemerovo. De asemenea, Președintele României a transmis urări de însănătoșire grabnică victimelor incendiului care au fost evacuate și salvate”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Un incendiu de proporții a avut loc la un centru comercial din Rusia. Cel puțin 37 de persoane, mulți fiind copii, au murit și alte câteva zeci au fost rănite.

De asemenea, cele 200 de animale care se aflau într-o grădinăzoologică din apropiere se presupune că au murit, din cauza fumului inhalat.

Incendiul s-a produs la un centru comercial din Siberia. Focul a izbucnit la etajul al patrulea al centrului comercial Winter Cherry din oraşul Kemerovo.

Mai multe imagini apărute pe internet surprind momentul dramatic în care mai multe persoane se aruncă de la geam pentru a scăpa de flăcări.

În urma incendiului, un număr de 26 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, a anunțat un reprezentant al Comitetului pentru Investigații din Rusia.

Tag-uri:
iohannis, klaus iohannis, mesaj putin, putin, vladimir putin, tragedie rusia


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1516.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1516-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj Președintelui Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, în urma incendiului care a avut în centrul comercial „Zimniaia Vișnia”, din localitatea Kemerovo. De asemenea, Președintele României a transmis urări de însănătoșire grabnică victimelor incendiului care au fost evacuate și salvate”, potrivit unui...

Preluat de la EVZ