Kim Jong Un a anunțat cu această ocazie, pentru prima dată intenţia sa de a se întâlni cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Liderul nord coreean a efectuat o vizită neoficială, de duminică până miercuri, împreună cu soţia sa, Ri Sol Ju, şi cu Choe Ryong Hae, oficial de rang înalt din Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord, precizează Yonhap. A fost prima deplasare peste hotare a liderului nord-coreean de la preluarea puterii în 2011. Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru întâlniri ale lui Kim cu preşedinţii Coreei de Sud şi Statelor Unite, Moon Jae-in şi Donald Trump, în aprilie, respectiv în mai, scrie Agerpres.

De la Beijing, Kim a susţinut că Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) este hotărâtă să transforme legăturile inter-coreene într-o relaţie de reconciliere şi cooperare, informează agenţia chineză de presă Xinhua. „Problema denuclearizării peninsulei coreene poate fi rezolvată dacă Coreea de Sud şi Statele Unite răspund eforturilor noastre cu bunăvoinţă, creează o atmosferă de pace şi stabilitate, luând în acelaşi timp măsuri progresiste şi sincronizate pentru realizarea păcii”, citează agenţia din declaraţiile liderului nord-coreean. RPDC este dispusă să dialogheze cu SUA şi să participe la un summit bilateral, a declarat el.

Și agenția Xinhua relatează că dialogul între preşedintele Xi şi liderul nord-coreean a avut loc la Marea Sală a Poporului din Beijing. Xi şi soţia sa au oferit şi un banchet în onoarea oaspeţilor din Coreea de Nord.

Chinezii menţionează şi întâlniri ale lui Kim – ale cărui funcţii oficiale sunt de preşedinte al Partidului Muncitorilor şi al Comisiei pentru Afaceri de Stat din ţara sa – cu premierul Chinei, Li Keqiang, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), cu Wang Huning, membru al aceluiaşi comitet şi al secretariatului PCC, şi cu vicepreşedintele Wang Qishan.

Preşedintele Xi Jinping a arătat că vizita lui Kim Jong Un este expresia înaltei importanţe acordate relaţiilor dintre cele două ţări şi dintre partidele respective, cultivate cu grijă de generaţiile anterioare de lideri de la Beijing şi Phenian, mai arată Xinhua, care detaliază felicitările şi expresiile de susţinere reciproce.

În privinţa peninsulei coreene, Xi a afirmat că China aderă în continuare la obiectivul denuclearizării, păcii şi stabilităţii şi la ideea rezolvării problemelor prin dialog şi consultări. Ştiri neconfirmate oficial despre vizita lui Kim Jong Un la Beijing au circulat în presa occidentală şi la Seul de duminică până marţi.

Beijingul a anunțat Casa Albă

China l-a informat marţi pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, despre vizita la Beijing a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a făcut cunoscut Casa Albă, într-un comunicat citat de Reuters. Informarea a cuprins şi un mesaj personal pentru Trump de la omologul său chinez, Xi Jinping.

„Statele Unite rămân în contact strâns cu aliaţii noştri, Coreea de Sud şi Japonia. Considerăm această evoluţie ca pe încă o dovadă a faptului că prin campania noastră de presiune maximă se creează atmosfera corespunzătoare pentru dialogul cu Coreea de Nord”, arată declaraţia Casei Albe.

Tag-uri:
coreea, coreea de nord, china, Kim Jong Un, mesaj, casa alba


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1487.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1487-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Kim Jong Un a anunțat cu această ocazie, pentru prima dată intenţia sa de a se întâlni cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Liderul nord coreean a efectuat o vizită neoficială, de duminică până miercuri, împreună cu soţia sa, Ri Sol Ju, şi cu Choe Ryong Hae,...

Preluat de la EVZ