Giuseppe Pensabene conducea o grupare mafiotă numită N’dragheta care a pus la acre un mecanism prin care fura bani din conturile oamenilor. Mafia avea corespondenți si în România. Astfel, au fost făcute 15 percheziții a adrese din Bucureşti şi din şapte judeţe, potrivit Digi24.ro.

„20 de percheziţii au fost făcute şi în Italia, cele mai multe la Milano şi în zona Calabria. Carabinierii au ridicat mai multe documente şi calculatoare cu care speră să-şi întărească acuzaţiile. De asemenea, mai mulţi italieni au fost ridicaţi pentru explicaţii, iar investigaţiile carabinierilor arată că aceştia fac parte din N’dragheta, una dintre cele mai puternice organizaţii criminale din Italia”, a declarat Sergiu Balaban, jurnalist Digi24.

Zeci de persoane au fost aduse în Capitală pentru a fi audiate. În total s-a descoperit că un număr de 50 de persoane erau implicate în fraude.

„Există două categorii de persoane. Cei care erau conştienţi de faptul că prin serviciile lor, în special acelea de a primi şi de a transfera bani, participă la o activitate clar ilegală, şi sunt şi o parte care nu ştiau în ce măsură încalcă legea penală”, explică un ofițer de la Crimă Organizată.

Liderul grupării, Giuseppe Pensabene locuia de cel ăuțin patru ani în România sub identitate falsă.

Gruparea mafiotă N’dragheta, derivată din Cosa Nostra, este una dintre cele mai feroce şi mai sângeroase din lume, fiind suspectată de numeroase asasinate la comandă.

Tag-uri:
liderul, gruparii, mafiote, diicot, retinut, Giuseppe Pensabene


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1564.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1564-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Giuseppe Pensabene conducea o grupare mafiotă numită N'dragheta care a pus la acre un mecanism prin care fura bani din conturile oamenilor. Mafia avea corespondenți si în România. Astfel, au fost făcute 15 percheziții a adrese din Bucureşti şi din şapte judeţe, potrivit Digi24.ro. „20 de percheziţii au fost făcute...

Preluat de la EVZ