Poliţia rutieră din oraşul chinez Shenzhen, din sudul ţării, va amenda pietonii care nu au respectat regulile de circulaţie prin SMS şi le va afişa feţele pe un ecran gigant pentru a-i expune oprobiului public.

Graţie tehnologiei inteligenţei artificiale şi recunoaşterii faciale, “infractorii” nu numai că vor fi identificaţi public şi făcuţi de ruşine, ci şi vor primi mesaje pe telefon însoţite de o amendă, informează publika.md.

Intellifusion, o companie de inteligenţă artificială cu sediu la Shenzhen, este cea însărcinată cu furnizarea acestei tehnologii poliţiei, astfel încât pe marile panouri amplasate în intersecţii să fie afişate feţele celor care au comis abateri.

În prezent se negociază cu operatorii locali de telefonie mobilă şi reţelele de socializare precum WeChat şi Sina Weibo pentru a dezvolta un sistem prin care pietonii să primească un SMS imediat ce vor încălca regulile de circulaţie rutieră.

“Traficul pietonilor a fost mereu o problemă în China şi poate fi cu greu rezolvat, doar aplicând amenzi sau făcând poze infractorilor. Însă o combinaţie între tehnologie şi psihologie poate reduce semnificativ infracţiunile”, a declarat Wang Jun, directorul pentru afaceri comerciale al companiei.

Oraşele mari din China precum Beijing sau Shanghai folosesc deja inteligenţa artificial şi tehnologia recunoaşterii faciale pentru a reglementa traficul şi a-i identifica pe şoferii care încalcă legislaţia rutieră.

Tehnologia recunoaşterii faciale identifică o persoană, graţie unei baze de date şi afişează o imagine a infracţiunii însoţită de numele şi numărul de buletin al individului.

Tag-uri:
sms, amenda, pietoni, china, amenda china


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1434.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1434-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Poliţia rutieră din oraşul chinez Shenzhen, din sudul ţării, va amenda pietonii care nu au respectat regulile de circulaţie prin SMS şi le va afişa feţele pe un ecran gigant pentru a-i expune oprobiului public. Graţie tehnologiei inteligenţei artificiale şi recunoaşterii faciale, 'infractorii' nu numai că vor fi identificaţi public...

Preluat de la EVZ