În ultima parte a interviului luat de Ion Cristoiu lui Sebastian Ghiță, fostul deputat face din nou dezvăluiri senzaționale. El spune că a existat o rivalitate între generalul Florian Coldea și șeful său direct, George Maior.

Operațiunea prin care Coldea l-a silit pe Iohannis să-i ceară demisia lui Maior. Un judecător, arestat. Interviu eveniment

„Din pacate situatia generata in tara de institutia acestei doamne, despre care eu spun de multi ani ca nu-si intelege rolul de conducator al institutiei, ca nu-si intelege rolul si ce face acolo, a inceput sa incalce legea. Probabil că ne putem aștepta la orice, oricare dintre noi”, a spus Ghiță la România TV, în legătură cu alte eventuale acțiuni ale DNA.

„Este o acțiune disperata, în mod evident impotriva domnului Andronic…de câțiva ani Kovesi „are un dinte”; este evident o atitudine disperata impotriva lui Ciuvica”, a precizat Ghiță, făcând referire la cererea formulată de DNA, marți, către Grupul de Investigații Politice.

„S-au gandit ca in acest mod pot sa puna pumnul in gura oamenilor si sa-i arda ca pe soareci. Este o institutie in afara Constituiei si in afara legii. Este o institutie creata de unii de afara pentru a distruge unii oameni cu o prezenta in societatea romaneasca”, a declarat Sebastian Ghiță.

DNA A AJUNS la Ciuvică. Acţiune de ultimă oră la Grupul de Investigații Politice

Direcția Națională Anticorupți (DNA) a ajuns marți, la Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică pentru a solicita lămuriri într-un dosar penal.

Mugur Ciuvică a venit cu lămuriri, precizând că procurorii DNA cer un contract pe care l-a încheiat cu Dan Andronic acum 10 ani: „E un dosar care ar privi societatea lui Dan Andronic.”

”O interesează pe Kovesi ce i-am dat noi lui Andronic, ce monitorizări am dat. Eu cred că exagerează doamna Kovesi! Nu o să vadă doamna Kovesi ce le dăm noi clienților noștri.” a mai precizat Mugur Ciuvică.

Tag-uri:
ghita, andronic, dna, kovesi, declaratii


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1479.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1479-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
În ultima parte a interviului luat de Ion Cristoiu lui Sebastian Ghiță, fostul deputat face din nou dezvăluiri senzaționale. El spune că a existat o rivalitate între generalul Florian Coldea și șeful său direct, George Maior. Operațiunea prin care Coldea l-a silit pe Iohannis să-i ceară demisia lui Maior. Un...

Preluat de la EVZ