Autorul cărții Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului, cea mai recentă apariție din opera sa la Editura Trei, în colecția Psihologia pentru toți, a fost singurul fiu al unei familii de evrei ortodocsi.

Fromm a primit o educație conservatoare, însă a renunțat încă din tinerețe la credința religioasă, când a căpătat convingerea că religia este o sursă a divizării rasei umane. Instabilitatea, haosul și consecințele catrastrofice ale Primului Război Mondial i-au schimbat acestuia credințele în mod categoric, iar schimbările au fost permanente și profunde. „Când războiul din 1918 s-a terminat, eram un tânăr traumatizat. Mă obseda întrebarea cum a fost posibil acest război, nevoia de a înțelege lipsa de raționalitate a comportamentului maselor și simțeam cea mai arzătoare dorință de pace și înțelegere la nivel internațional. În plus, am devenit extrem de suspicios în ceea ce privește toate ideologiile și declarațiile oficiale și mi s-a format convingerea că trebuie să te îndoiești și să pui sub semnul întrebării absolut tot”.

Fiind martorul a două războaie mondiale și a ororilor create, Fromm s-a îndreptat spre analiza consecințelor înfricoșătoare provocate de tehnologia modernă, pusă în slujba unei lupte distructive, la îndemâna unor lideri egocentrici și narcisici. Cu toate acestea, a rămas umanist prin definiție, o trăsătură pe care a purtat-o în sine și a imprimat-o tuturor lucrărilor sale, fiind preocupat în mod autentic de realitatea și existența umană și de potențialul oamenilor.

Atunci când vorbește despre război și violență, el depășește evenimentele punctuale și extinde înțelegerea și analiza sa la un nivel mai profund, în care această formă distructivă de manifestare există în natura umană, dar nu este implacabilă. Este o alegere.

Există pericolul ca sentimentul de neputință care îi cuprinde astăzi pe oameni – atât intelectuali, cât și pe omul obișnuit- cu o forță din ce în ce mai mare să îi conducă înspre a accepta o nouă versiune a coruperii fundamentale a omului și a păcatului originar, care servește ca raționalizare pentru viziunea defetistă că războiul nu poate fi evitat, pentru că este rezultatul distructivității umane”, punctează Fromm, în opinia căruia aceste conflicte sunt rezultatul deciziilor conducătorilor politici, militari și economici de a purta războaie cu scopul de a dobândi teritorii, resurse naturale, avantaje comerciale sau de a se apăra de amenințări reale sau pretinse la siguranța țării lor. „Omul obișnuit ce dispune de o putere extraordinară constituie principalul pericol pentru umanitate – și nu viciosul sau sadicul”, concluzionează autorul cărții „Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului”.

După ce și-a luat licența în filosofie la Heidelberg, el și-a început cariera ca sociolog, însă s-a simțit din ce în ce mai atras de psihologie și de psihanaliză. Teoriile sale sociale i-au adus destul de curând recunoaștere în curentul numit „Școala de la Frankfurt”. El a participat și la înființarea Institutului Psihoanalitic de la Frankfurt. Ascensiunea lui Hitler și ocupația nazistă l-au forțat pe Fromm să fugă din țara natală, prima data la Geneva și apoi în Statele Unite unde, în 1934 s-a alăturat Universității Columbia și a ținut prelegeri la Yale University și la Bennington College, între anii 1941 și 1950.

Tag-uri:
sufletul, omului, Între geniul binelui și al răului, Erich, Fromm, carte, psihologie, trei, editura


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1341.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1341-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialCultură
Autorul cărții Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului, cea mai recentă apariție din opera sa la Editura Trei, în colecția Psihologia pentru toți, a fost singurul fiu al unei familii de evrei ortodocsi. Fromm a primit o educație conservatoare, însă a renunțat încă din tinerețe la credința religioasă,...

Preluat de la EVZ