Mesajul transmis de președintele CpF, Mihai Gheorghiu a fost același ca în anii precedenți: de solidaritate, indiferent de etichetările și presiunile la care sunt supuși cei care doresc modificarea Legii fundamentale în sprijinul familiei, scrie Activenews.

„Anul trecut, peste 100.000 de oameni au mărșăluit ca și noi în peste 90 de orașe din România și Moldova. Astăzi au făcut-o la fel, aproape tot atâția. E unul din glasurile fundamentale ale societătii românești și chiar dacă nu vom vedea aceste chipuri, aceste mesaje, la televiziunile și radiourile centrale, e bine să știm că existăm, că suntem solidari, indiferent cu ce preț, chiar cu acela de a fi considerați învechiți sau tradiționaliști. Referendumul pe care îl cerem de doi ani și jumătate este un referendum pentru adevăr, pentru respectul propriei vieți a oricărui om. E un referendum pentru România, pentru demnitatea noastră ca popor, pentru libertatea noastră ca creștini. E un referendum în special pentru cei care vor veni mâine”, a spus Mihai Gheorghiu.

Președintele CPF spune că „nu vom putea izbândi decât prin credință, prin solidaritate, prin a fi treji și prin a spune că această cauză a noastră e cauza cea mai importantă din societate. Pentru că ceea ce se urmărește este schimbarea sufletului și a minții printr-o revoluție sexuală globală a tinerilor, a copiilor și nepoților noștri, ia noi avem obligația de a-i apăra, cel puțin până la vârsta majoratului, de tot ceea ce poate interveni în mod intruziv în sufletul și mintea lor.”

Tag-uri:
gheorghiu, coalitia pentru familie, cfp, mesaj


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1301.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1301-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Mesajul transmis de președintele CpF, Mihai Gheorghiu a fost același ca în anii precedenți: de solidaritate, indiferent de etichetările și presiunile la care sunt supuși cei care doresc modificarea Legii fundamentale în sprijinul familiei, scrie Activenews. „Anul trecut, peste 100.000 de oameni au mărșăluit ca și noi în peste 90...

Preluat de la EVZ