„Drumul de intrare în ţară care duce spre Vama Giurgiu se află într-o stare catastrofală, este impracticabil şi reprezintă deja un pericol pentru toţi şoferii care intră sau ies din ţară. Asistăm la o pasare a responsabilităţii de o parte sau alta a autorităţilor – între ministerul Transporturilor şi autorităţile locale deşi, fiind deja o problemă de interes general şi naţional, Ministerul Transporturilor este cel care trebuie să rezolve această chestiune. Nimic nu s-a schimbat de ani de zile, în ciuda faptului că situaţia devine din ce în ce mai dificilă şi şoferii trebuie să facă slalom printre gropi, riscând accidente grave. Pare SF să vorbeşti despre sute de km de autostradă inauguraţi când tu eşti incapabil să menţii circulabil un drum internaţional major”, a transmis Raeţchi, printr-un comunicat de presă.

Deputatul PNL a punctat că dacă ministrul Transporturilor Lucian Șova nu va rezolva „starea lamentabilă a drumului”, atunci se impune să plece din funcție.

„Drumul ar trebui să fie o carte de vizită pentru noi, având în vedere că acesta este utilizat pentru a merge înspre şi dinspre ţări ca Grecia şi Turcia. Este jenant că aşa îi întâmpinăm pe cei care vin să ne viziteze sau să facă afaceri. Este o dovadă de gravă iresponsabilitate ca Ministerul Transporturilor să ignore în continuare starea lamentabilă a drumului, iar dacă ministrul Transporturilor, Lucian Şova, este incapabil să rezolve această situaţie în maxim două săptămâni, atunci trebuie să plece din funcţie”, a conchis Raeţchi.

Tag-uri:
pnl, ministrul transporturilor, demisie


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1330.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1330-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Drumul de intrare în ţară care duce spre Vama Giurgiu se află într-o stare catastrofală, este impracticabil şi reprezintă deja un pericol pentru toţi şoferii care intră sau ies din ţară. Asistăm la o pasare a responsabilităţii de o parte sau alta a autorităţilor - între ministerul Transporturilor şi...

Preluat de la EVZ