Pompierii clujeni au postat un mesaj azi pe contul de Facebook, după ce șoferul unei ambulanțe SMURD a lovit mortal un tânăr. Nenorocirea s-a petrecut duminică, 25 martie, pe o trecere de pietoni a unui bulevard cu un trafic rutier foarte aglomerat. Reprezentanții ISU Cluj susțin că „trec prin momente dificile“ și explică ce s-a întâmplat.

Reprezentanții ISU Cluj susțin, într-un mesaj pe Facebook, că „trec prin momente dificile datorate pierderii unei vieți omenești, pe care o regretăm profund, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a produs pe timpul deplasării la o intervenție menită să salveze vieți“.

Duminică, un șofer ISU Cluj a accidentat mortal un tânăr pe trecerea de pietoni, în timpul unei intervenții. Ambulanța avea semnalele acustice și luminoase aprinse. Medicii au declarat decesul, neputându-l resuscita pe tânărul de 14 ani. Cei de la IPJ Cluj au deschis o anchetă. La o zi după accident, reprezentanții ISU Cluj își exprimă regretul pe Facebook și explică cele petrecute:

„Trecem prin momente dificile datorate pierderii unei vieți omenești, pe care o regretăm profund, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a produs pe timpul deplasării la o intervenție menită să salveze vieți. Scopul echipelor SMURD este de a răspunde prompt solicitărilor, iar cine a avut vreodată nevoie de ambulanță a simțit ce înseamnă fiecare secundă de așteptare. Echipajul neonatal SMURD a acroșat un adolescent în vârstă de 14 ani pe timpul deplasării ambulanței pentru a prelua un nou-născut, sosit cu elicopterul pe aeroportul din Cluj-Napoca. Aceasta era deservită de un șofer al ISU Cluj și încadrată cu personal medical din cadrul secției de neonatologie. Ambulanța a rămas pe loc, iar medicul și asistenta de pe ambulanță au acordat primul ajutor și au început manevrele de resuscitare adolescentului, până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean. O altă ambulanță SMURD a preluat ulterior echipajului medical specializat în neonatologie și s-au deplasat pentru a lua în primire nou-născutul de la aeroport. O anchetă legată de acest caz, a Inspectoratului de Poliție Județean, este în desfășurare“.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/copil-surdomut-omorat-pe-trecerea-de-pietoni-de-o-ambulanta-smurd-in-misiune-mesajul-isu-tecem-prin-momente-dificile-47669.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/copil-surdomut-omorat-pe-trecerea-de-pietoni-de-o-ambulanta-smurd-in-misiune-mesajul-isu-tecem-prin-momente-dificile-47669-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv