Statele Unite au anunțat că expulzează 60 de diplomați și că închid consulatul de la Seattle. Potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei Trump, între ruşii expulzaţi se află 12 spioni despre care Washingtonul crede că acţionează sub acoperirea diplomatică a misiunii ruse la ONU, relatează news.ro, citând The Associated Press.

Scandalul SPIONULUI OTRĂVIT ia amploare. România declară persona non-grata un diplomat rus. REACȚIE FERMĂ a MAE!

În această dimineaţă, 4 state membre ale Uniunii Europene, Polonia şi cele trei state baltice, i-au convocat pentru explicaţii pe ambasadorii ruşi. Nu a fost făcut public şi motivul acestei convocări coordonate, dar surse diplomatice sunt de părere că ele au avut legătură cu povestea fostului spion rus otrăvit în Marea Britanie.

De altfel, în urma summitului european de săptămâna trecută, presa britanică a scris că cel puţin 10 state membre ale Uniunii Europene sunt gata să expulzeze diplomaţi ruşi de pe teritoriul lor, într-o acţiune coordonată, ca răspuns la otrăvirea unui fost agent dublu, în Marea Britanie.

Canada a anunţat de asemenea că expulzează patru diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Marea Britanie. Comiterea unui atac cu un agent neurotoxic pe teritoriul unui aliat apropiat al Canadei este de dispreţuit şi poate pune în pericol viaţa a sute de oameni, a spus ministrul canadian de Externe Chrystia Freeland.

România va expulza și ea un diplomat rus

Răspunsul Rusiei nu întârzie. Moscova a anunțat că expulzează 60 de diplomați americani. România va expulza de asemenea un diplomat rus. MAE a arătat că un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse de la Bucureşti va fi declarat persona non-grata şi este obligat să părăsească teritoriul României.

„Urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, MAE consideră că atacul de la Salisbury reprezintă o ameninţare la adresa securităţii colective şi a dreptului internaţional. Conform concluziilor, Consiliul European este de acord cu evaluarea Guvernului Regatului Unit potrivit căreia este foarte probabil ca Federaţia Rusă să fie responsabilă de atac şi cu faptul că nu există altă explicaţie plauzibilă”, arată Ministerul Afacerilor Externe.

„Precizăm că, în solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii, conform dispoziţiilor Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, MAE a notificat Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata şi că este obligat să părăsească teritoriul României”, se arată în comunicat.

Țările care au decis expulzări…

Printre ele: Danemarca – 2, Cehia – 3, Polonia – 4, Olanda – 2, Lituania – 3 şi va împiedica intrarea în țară a 44 de ruși, Letonia -1, Estonia – 1, Croația – 1, Italia – 2.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a mai spus că nu exclude noi sancțiuni față de Rusia.

„14 ţări membre ale Uniunii Europene au decis să expulzeze diplomaţi ruşi. Nu este exclus ca măsuri suplimentare, precum alte expulzări, să fie luate în zilele sau săptămânile următoare. Consiliul European este de acord cu concluzia guvernului britanic, potrivit căreia Rusia este, cel mai probabil, responsabilă (pentru otrăvirea fostului spion rus, n.red.) şi că nu există o alternativă plauzibilă”, a spus Tusk.

Tag-uri:
spion, otravire, sua, decizie, expulzare


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1369.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1369-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Statele Unite au anunțat că expulzează 60 de diplomați și că închid consulatul de la Seattle. Potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei Trump, între ruşii expulzaţi se află 12 spioni despre care Washingtonul crede că acţionează sub acoperirea diplomatică a misiunii ruse la ONU, relatează...

Preluat de la EVZ