Nu mi-a fost greu ca, după apariția Scrisorii Comisiei Europene către Guvernul României (cabinet Mona Piviniceru, ministrul Justiției în octombrie 2012) să caut în arhivele perioadei 2008-2013, ca să rememorez pașii făcuți de guvernanții și politicienii noștri, chemați să transforme în bine sistemul judiciar, plin de lacune și, cel mai grav!, ”aflat încă sub influența politicului”. Astfel, am găsit ceea ce cred că este punctul de pornire în construcția noului mecanism de justiție, mecanism care a culminat cu protocoalele SRI-DNA și cu permiterea unor anchete de tipul celor practicate de procurorii Negulescu-Portocală, Onea, Eva, Man sau cei care au trimis-o în instanță pe Mariana Rarinca sau pe primarul de la Râmnicu Vâlcea. Am să las spre final datele despre acest prim pas, în favoarea unor descoperirii mult mai importante, care vin să contureze răspunsul la întrebarea ”Cine a dat Comisiei Europene lista cu politicienii români cercetați pentru acte de corupție?”.

Jurnaliștii de la Antena 3 au descoperit că, în 15 octombrie 2012, DNA este instituția care a trimis răspuns către Comisia Europeană despre ”lista neagră” a politicienilor de la București. În 10 octombrie 2012, cei de la Bruxelles solicitaseră ministrului Mona Pivniceru să fie informați cu privire la evoluția în justiție a dosarelor lui Copos, Adrian Năstase, Gigi Becali, medicul Șerban Brădișteanu, Decebal Traian Remeș etc. Documentul prezentat pe post de Mihai Gâdea, duminică seara, provenind de la DNA și nu de la cabinetul ministrului Justiției de atunci sau de la cabinetul premierului Ponta, oferea informații în detaliu despre fiecare dosar al politicienilor nominalizați, precum și stadiul procesului (sau proceselor) acestora.

Întrebată miercuri, 21 martie 2018, de către EVZ dacă știe ceva despre Scrisoarea Comisiei Europene unde i se cerea detalii despre procesele politicienilor români, Mona Pivniceru, ministru al Justiției în octombrie 2012, a spus că NU și că acest lucru ar fi ilegal. Declarația a apărut imediat pe site-ul evz.ro și în ziarul de a doua zi. Uimitoare răspunsuri, nu-i așa?

Nu avem niciun motiv să credem că Mona Pivniceru minte când spune că nu a primit nicio solicitare de la Bruxelles cu acele nume de politicieni. Iar că demersul ar fi ilegal, nici atât. A primit-o Ponta și a dat-o altcuiva decât Monei Pivniceru?

Ei bine, acum vine bomba! Cea care știe foarte bine atât conținutul din scrisoarea CE cu ”lista neagră”, cât și răspunsul rapid și detailat venit la Bruxelles de la DNA România este Laura Codruța Kovesi. Ea era atunci proaspăt numită în cadrul Misiunii României la Bruxelles, ca înalt funcționar pe probleme de politici anticorupție. Kovesi își începuse activitatea în 3 octombrie 2012. Iată ce consemna Hotnews cu o zi înainte, în 2 octombrie 2012:

”Fostul procuror general al României, Codruța Kovesi, a fost detaștă la Ministerul Afacerilor de Externe, pentru o perioadă de trei ani, urmând a ocupa o funcție de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiției și lupta anticorupție. Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marți seara, detașarea la Ministerul Afacerilor de Externe a Laurei Codruța Kovesi, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)-Biroul Teritorial Sibiu, pentru o perioadă de trei ani, începând de miercuri, 3 octombrie 2012”.

Ministerul Justiției a venit cu precizarea că Laura Codruța Kovesi ”va reprezenta ministerul pentru relația cu Comisia Europeană pe aspecte referitoare la îndeplinirea condiționalităților stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar și lupta anticorupție”.

În lumina noilor date, Consiliul Superior al Magistraturii este obligat să cerceteze care este adevărul cu această dubioasă corespondență între Bruxelles-București, cu numitor comun Laura Codruța Kovesi. Concluzia va trebui trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru a evalua corect întreaga situație atunci când va lua decizia cu privire la revocarea din funcție a procurorului șef al DNA, cerută de ministrul Tudorel Toader.

Tag-uri:
kovesi, kovesi bruxelles, lista neagra bruxelles, liste negre bruxelles, comisia europeana, ce, ue, uniunea europeana, guvernul romaniei, lista neagra politicieni, evz, evenimentul zilei, evz.ro, lista neagra politicieni evz


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1321.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1321-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Nu mi-a fost greu ca, după apariția Scrisorii Comisiei Europene către Guvernul României (cabinet Mona Piviniceru, ministrul Justiției în octombrie 2012) să caut în arhivele perioadei 2008-2013, ca să rememorez pașii făcuți de guvernanții și politicienii noștri, chemați să transforme în bine sistemul judiciar, plin de lacune și, cel...

Preluat de la EVZ