Așa cum sugerează textul, dar și contextul, mărturisit de Monica Macovei sub semnul Programului ei politic „Nici o familie din România fără cineva trimis la pușcărie!”, oficialii UE erau nemulțumiți că anumite dosare de corupție, alese de ei după criterii partizane, stau prea mult prin instanțe: O crimă pe care bolșevicii ar fi numit-o complicitate cu dușmanul de clasă și care-ți aducea cel puțin Gulagul.

Lectura acestor adrese surprinde o uluitoare ingerință nu în afacerile interne ale unei țări membre, ci în mersul Justiției din țara respectivă, Justiție proclamată, tot de la Bruxelles, ca fiind independentă. Mai precis, Comisia Europeană somează pe miniștrii de Justiție din era José Manuel Barroso să răspundă de ceea ce ea numește tărăgănarea dinadins a unor dosare de mare corupție în vederea scopului suspect al prescrierii.

Mersul unui dosar în instanță e responsabilitatea exclusivă a judecătorului care administrează cauza.

De cît de repede se încheie un proces răspunde judecătorul, stăpîn absolut pe dosar, inclusiv pe ritmul de judecare a acestuia.

Motivele pentru care un dosar se judecă ani întregi sînt diverse. Poate fi, de exemplu, mituirea judecătorului de către corupt. În acest caz, dată fiind independența Justiției, atît politicienii, cît și jurnaliștii, pot face supoziții. Cîtă vreme ele nu sînt confirmate cu probe, nu poate fi exercitată presiune asupra judecătorului să grăbească sentința.

Poate fi, de exemplu, și un motiv pur profesional. În judecarea dosarelor de corupție, au fost și sînt magistrați dispuși să creadă procurorul DNA pe cuvînt, dînd curs celebrei aberații a fostei celebre președinte a ÎCCJ, numita Livia Stanciu, potrivit căreia judecătorii trebuie să fie partenerii DNA în lupta împotriva corupției. Acești magistrați nu fac ceea ce se cheamă o cercetare judecătorească. Motivația sentinței lor de condamnare a inculpatului e pe trei sferturi un copy paste al Rechizitoriului, inclusiv a poveștilor vînătorești scrise de procurorii DNA cu ambiții ascunse de Balzac. Sînt însă magistrați – și asta trebuie să salutăm – care vor să se convingă ei cine are dreptate și prin urmare purced la cercetarea judecătorească.

Un dosar în aceste condiții cere un anume timp de judecare.

Principalele căi de atac ale bolșevismului împotriva Justiției independente au fost din totdeauna:

a. Așa zisa preferință pentru chichițe judecătorești, prin asta înțelegîndu-se preocuparea legitimă pentru respectarea strictă a procedurilor. Sînt chichițe avocățești, cărora Justiția nouă, Justiția revoluționară, nu trebuie să le acorde atenție, striga Scînteia din 1947 în cadrul campaniei a ceea ce PCR și ministrul comunist al Justiției de atunci, nimeni altul decît juristul Lucrețiu Pătrășcanu, numeau punerea Justiției în slujba maselor muncitoare, pe motiv că pînă atunci a fost în slujba claselor exploatatoare.

b. Dușmănia față de durata proceselor. Ce atîta judecată! strigau masele muncitoare prin mitingurile relatate de Scînteia. Dușmanii poporului trebuie judecați și condamnați cît mai rapid, dacă se poate cît ai clipi din ochi. Magistrații aflați în slujba claselor exploatatoare îi apără pe dușmanii poporului pretextînd că judecata înseamnă meticulozitate.

Sub presiunea Scandalului provocat de dezvăluire, premierul Viorica Dăncilă i-a trimis lui Juncker o scrisoare în care se precizează la un moment dat:

„Este esențial pentru colaborarea noastră instituțională și pentru consolidarea funcționării justiției în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituțional, și dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerințe în funcționarea justiției și separația puterilor în stat.”

Clarificările, definite ca „urgente”, se impun – cuvîntează scrisoarea – „cu atît mai mult cu cît, la solicitarea mea, ministrul Justiției, domnul Tudor Toader, m-a informat că transmiterea unor astfel de cerințe imperative autorităților române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată”.

Presa de pe ambele părți ale baricadei a văzut în Scrisoare un gest de mare, de nemaipomenită îndrăzneală față de Bruxelles.

Presa anti-PSD, care se dedă la manipularea dezgustătoare potrivit căreia Guvernarea PSD- ALDE vrea să scoată România din Uniunea Europeană în favoarea unei intrări în CSI, a fost cît pe aci să facă infarct de indignare că un premier român a cutezat să-i ceară lui Juncker altceva decît un pupic pe creștet, cu ascunse conotații de pedofilie.

Presa Pro-PSD a descoperit în gestul Vioricăi Dăncilă semnul unui mare curaj, asumat, în fine, de un Guvern din ultimii zece ani față de Noua Înaltă Poartă, la care demnitarii noștri s-au prezentat nu în două picioare, după obiceiul dobîndit de om de la divorțul de maimuță, ci în coate și genunchi, cu fruntea plecată, ca nu cumva privirile lor să cuteze a se ridica din țărînă.

Tag-uri:
dancila, psd, bruxelles, junker, iohannis


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1282.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1282-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Așa cum sugerează textul, dar și contextul, mărturisit de Monica Macovei sub semnul Programului ei politic „Nici o familie din România fără cineva trimis la pușcărie!”, oficialii UE erau nemulțumiți că anumite dosare de corupție, alese de ei după criterii partizane, stau prea mult prin instanțe: O crimă pe...

Preluat de la EVZ