Cel puțin cinci persoane, printre care și un minor, au murit, iar mai mulți oameni au fost răniți, duminică, în urma unui incendiu izbucnit într-un centru comercial din orașul Kemerovo, aflat în sud-vestul regiunii ruse Siberia, relatează site-ul agenției Tass.

“Cinci persoane, trei femei, un copil și un bărbat, au murit”, informează Comitetul de Anchetă din Rusia, într-un comunicat. Potrivit oficialilor, au fost salvate 120 de persoane.

Anterior, Comitetul rus de Anchetă a anunțat că cel puțin patru persoane, dintre care trei copii, au murit în incendiu.

“Avem informații că în jur de 20 de persoane au fost rănite, printre care și copii. Trei copii, a căror vârstă nu este cunoscută încă, și o femeie, au murit la fața locului”, au anunțat oficialii, adăugând că va fi demarată o anchetă în urma incidentului.

Centrul comercial Zimnyaya Vishnya este localizat în orașul Kemerovo, pe bulevardul Lenin, unul dintre drumurile principale ale localității. Potrivit relatărilor, focul a izbucnit la etajul al treilea unde se află un cinematograf și un loc de joacă pentru copii.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/incendiu-intr-un-mall-din-rusia-cel-putin-cinci-persoane-printre-care-si-un-copil-au-murit-iar-zeci-de-persoane-au-fost-ranite-foto-47641.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/incendiu-intr-un-mall-din-rusia-cel-putin-cinci-persoane-printre-care-si-un-copil-au-murit-iar-zeci-de-persoane-au-fost-ranite-foto-47641-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv