Mike Mitchell a surprins fotografiile cu cei patru membri ai trupei The Beatles, la sosirea lor la sălile de concerte, la conferinţe de presă organizate înainte de scpectacole, dar şi pe scenă, în 1964, în Washington şi Baltimore.

Un total de 413 negative au fost vândute cu drepturi de autor, pentru 253.200 de lire sterline, de casa de licitaţii Omega Auctions. Dintre acestea, 46 de imagini au mai fost văzute şi au fost licitate în 2011.

O maşină Mercedes AMG neagră, pe care George Harrison a cumpărat-o în 1984, la preţul de 85.000 de lire sterline, s-a vândut la licitaţie pentru 43.200 de lire sterline. Harrison a deţinut această maşină timp de 16 ani. Automobilul apare în videoclipul melodiei „Real Love”.

Mike Mitchell a fotografiat trupa la primul concert pe care l-a susţinut în SUA, la Washington Coliseum, pe 11 februarie 1964 – la două zile după celebra apariţie a grupului la The Ed Sullivan Show.

Mitchell avea doar 18 ani la acel moment şi a captat imaginile în lumină naturală, pentru că nu îşi permitea să folosească bliţul.

Mike Mitchell a fotografiat trupa şi la concertul pe care aceasta l-a susţinut pe 13 septembrie 1964, la Baltimore Civic Centre. Atunci, Mitchell chiar a urcat pe scenă, pentru a beneficia de un unghi mai bun.

„Eram foarte motivat să captez imagini cât se poate de unice”, a spus Mike Mitchell.

Între alte obiecte vândută la această licitaţie s-a numărat şi o agendă a unui hotel, „The Bull”, din oraşul englez Peterborough, pe care au semnat-o toţi cei patru membri ai trupei The Beatles, precum şi impresarul acesteia, Brian Epstein. Agenda a fost vândută la preţul de 9.840 de lire sterline.

Trupa The Beatles a fost înfiinţată în anul 1960, în Liverpool, şi a devenit celebră în formula John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr. Formaţia este considerată cea mai influentă din zona muzicii rock. Cele 27 de albume de studio, 52 de compilaţii şi 4 albume live au fost vândute în peste 180 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa, care s-a destrămat în 1970, a fost recompensată cu 10 premii Grammy, dar şi cu un Oscar.

John Lennon a fost împuşcat mortal pe 8 decembrie 1980 în faţa clădirii Dakota din New York, la trei săptămâni după ce şi-a lansat ultimul album, „Double Fantasy”. Artistul avea doar 40 de ani.

Tag-uri:
Beatles, licitaţie, lire sterline, John Lennon, Paul McCartney, George Harrison, Ringo Starr, vândute


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1263.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1263-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Mike Mitchell a surprins fotografiile cu cei patru membri ai trupei The Beatles, la sosirea lor la sălile de concerte, la conferinţe de presă organizate înainte de scpectacole, dar şi pe scenă, în 1964, în Washington şi Baltimore. Un total de 413 negative au fost vândute cu drepturi de autor,...

Preluat de la EVZ