“Ar fi de ajutor dacă femeile s-ar îmbrăca decent. Să nu vă îmbrăcaţi prea sexi şi să nu fiţi singure”, este mesajul lansat sâmbătă de Suthipong Chulcharoen, directorul Departamentului Aministraţiei Locale. “Înţeleg că este dreptul oricărei persoane să se îmbrace cum doreşte, dar aici nu este ca în Occident. Localnicii nu sunt încă obişnuiţi să vadă femei în ţinute sexi”, a adăugat el.

Declaraţiile lui Suthipong vin după ce, în urmă cu câteva zile, reprezentantele unor organizaţii pentru drepturile femeilor au solicitat guvernului thailandez să asigure o mai bună protecţie în timpul festivalului.

Songkran – sau Festivalul Apei – este sărbătorit în fiecare lună aprilie în Thailanda şi în alte regiuni ale Asiei de Sud-Est pentru a marca începutul Anului Nou tradiţional. Participanţii la festival se distrează stropindu-se cu apă.

În fiecare an, numeroase femei care participă la festivităţi se plâng că sunt atinse în moduri provocatoare de bărbaţi. Unele dintre ele susţin că au fost chiar hărţuite sexual.

“Eu nu sunt de acord cu acest fel de gândire. Să le spui femeilor să se îmbrace decent nu este o soluţie”, a comentat o reprezentantă a Fundaţiei Progresiste pentru Femei şi Bărbaţi, un ONG thailandez. “Din datele noastre, femeile care s-au îmbrăcat decent tot au fost pipăite. Chiar şi o femeie de 60 de ani s-a plâns că a fost atinsă peste tot. Societatea thailandeză este încă o societate patriarhală. Va trece mult timp până când aceste atitudini se vor schimba, dar deocamdată este necesar ca măcar guvernul să le protejeze mai bine pe femei”, a adăugat ea

Tag-uri:
festival, Thailanda, Festivalul Apei, aprilie, provocator, femei, pipăite, Suthipong Chulcharoen, Songkran, sexual


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1178.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1178-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
'Ar fi de ajutor dacă femeile s-ar îmbrăca decent. Să nu vă îmbrăcaţi prea sexi şi să nu fiţi singure', este mesajul lansat sâmbătă de Suthipong Chulcharoen, directorul Departamentului Aministraţiei Locale. 'Înţeleg că este dreptul oricărei persoane să se îmbrace cum doreşte, dar aici nu este ca în Occident....

Preluat de la EVZ