“Am semnat contractul unui proiect european de 19 milioane de euro pentru reabilitarea sediilor IPJ Cluj şi Direcţiei Judeţene de Informaţii Cluj. Vom oferi condiţii mai bune pentru poliţişti, dar şi cetăţenilor care vor apela la serviciile la IPJ Cluj, deoarece acum nu avem foarte dezvoltate capacităţile de primire a cetăţenilor cu dizabilităţi. Vom avea lifturi şi rampe pentru aceste persoane, iar în hol, telefoane pentru nevăzători de pe care aceştia vor putea apela, cu tastaturi configurate special. Vom avea camere speciale de anchetă, doar la parter, dotate cu mijloace tehnice audio-video de înregistrare a declaraţiilor, camere pentru prezentări de recunoaştere moderne şi camere de consiliere a victimelor infracţiunilor, în special a minorilor”, a declarat adjunctul şefului IPJ Cluj, Ciprian Miron, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, reabilitarea exterioară a clădirii va duce la creşterea eficienţei energetice şi la scăderea consumului de energie cu 20%. La rândul său, consilierul pe fonduri europene al ministrului Afacerilor Interne, Paul Zai, a spus că, din punct de vedere al valorii şi impactului său, proiectul IPJ Cluj este cel mai mare de la nivelul MAI şi al Poliţiei Române.

Tag-uri:
politie, sediul politiei cluj, reabilitare, telefoane


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1140.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1140-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
'Am semnat contractul unui proiect european de 19 milioane de euro pentru reabilitarea sediilor IPJ Cluj şi Direcţiei Judeţene de Informaţii Cluj. Vom oferi condiţii mai bune pentru poliţişti, dar şi cetăţenilor care vor apela la serviciile la IPJ Cluj, deoarece acum nu avem foarte dezvoltate capacităţile de primire...

Preluat de la EVZ