Anunţul va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, la solicitarea SABIF, Municipalitatea urmează să achiziţioneze 89 de ambulanţe de tip B, destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor şi 17 ambulanţe tip C, destinate urgenţelor medicale cu prioritate maximă şi transportului medical asistat al pacientului.

În funcţie de gravitatea cazului, ambulanţele tip B pot fi utilizate în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În dotarea acestora vor exista defibrilator semiautomat sau manual, precum şi medicamentele necesare resuscitării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă.

Ambulanţele de tip C vor fi dotate cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă. Echipajul acestor autovehicule va fi condus obligatoriu de un medic special pregătit. În categoria ambulanţelor de tip C vor intra şi autovehiculele care să transporte nou-născuţii aflaţi în stare critică.

Potrivit caietului de sarcini, primele 74 de ambulanţe urmează a fi livrate în primele şapte luni de la semnarea contractului, urmând ca în termen de 12 luni să fie livrate toate cele 106 ambulanţe. Ulterior, ambulanţele vor fi puse la dispoziţia SABIF, rămânând în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti. Garanţia acestora, conform caietului de sarcini, este de minimum 4 ani sau 300.000 km, iar mentenanţa va fi asigurată de către furnizor.

Valoarea estimată a întregului proiect este de 40.039.300 lei fără TVA, sumele necesare fiind cuprinse în totalitate în bugetul pentru anul 2018 al Municipalităţii. Având în vedere valoarea echipamentelor, această achiziţie se încadrează la procedura de licitaţie deschisă online cu finalizare prin etapă de licitaţie electronică.

“Aşa cum am promis, demarăm astăzi o nouă procedură de achiziţie foarte importantă pentru Bucureşti, mai exact cea prin care urmează să fie achiziţionate cele 106 ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Consider că nu este o cheltuială, ci o investiţie, în condiţiile în care o parte însemnată a parcului auto al Serviciului de Ambulanţă este în acest moment depăşită. Îmi doresc aşadar ca această licitaţie să fie finalizată într-un timp cât mai scurt, astfel încât pacienţii să beneficieze cât mai curând de servicii medicale de urgenţă la standarde europene”, a transmis Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

În prezent SABIF are în dotare 108 ambulanţe de urgenţă, din care 68 au durata de folosinţă depăşită, multe dintre ele defectându-se zilnic. În septembrie 2017, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un acord de principiu pentru achiziţionarea ambulanţelor pentru SABIF, ca urmare a solicitării făcute de această instituţie.

Tag-uri:
ambulante, gabriela firea, primaria capitalei, sabif


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1131.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1131-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Anunţul va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, la solicitarea SABIF, Municipalitatea urmează să achiziţioneze 89 de ambulanţe de tip B, destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor şi 17 ambulanţe tip C, destinate urgenţelor medicale cu prioritate maximă şi transportului medical...

Preluat de la EVZ