Mai jos, redăm integral raportul întocmit de Nicolae Manolescu, urmat de o anexă la program

Raport de activitate al președintelui

Uniunii Scriitorilor din România

Stimați colegi,

Încheiem împreună un nou mandat: 2013-2018. Este vorba de primul după criza complexă care a afectat România și, implicit, USR. La AG de alegeri de acum cinci ani, constatam că USR a trecut cu stoicism, dar nu fără considerabile eforturi, peste efectele crizei. Important de reamintit este faptul că, deși fondurile de care USR a dispus în perioada de criză au fost drastic diminuate, am reușit să depășim criza fără nicio datorie. Redresarea situației s-a datorat reînchirierii Casei Vernescu, reînnoirii contractului de la Hotelul Unique și adoptării în unanimitate în Parlament a legii de finanțare de la buget a publicațiilor ce aparțin USR, cea dintâi lege din istoria culturii noastre.

Această lege a fost rezultatul inițiativei noastre și a avut sprijinul celorlalte Uniuni de Creatori din Alianța Națională a Uniunilor de Creatori (ANUC), deși niciuna nu era la fel de interesată ca USR, care deține în proprietate 9 publicații, mai multe decât toate ale ANUC la un loc. Cum revistele constituie proiectul principal al USR, se înțelege de ce ne-am bătut pentru legea cu pricina, mai ales în condițiile în care sponsorizările sunt în general aleatorii și nepermanente. Trebuie să consemnez un fapt: dacă Parlamentul s-a arătat unanim sensibil la nevoia noastră de stabilitate financiară, proiectul legii a fost contestat de câțiva scriitori, prin intervenții la foruri, la Președinția României inclusiv. Din fericire, fără succes, dar să nu uităm că aplicarea legii a fost astfel întârziată cu un an. Vă amintiți, desigur, de fabula Toporul și pădurea a lui Grigore Alexandrescu.

Precizez și că printre cei care (mă voi referi la ei imediat) au atacat în justiție USR în ultimii doi ani și s-au împăunat cu titlul de președinte și vicepreședinți ai USR se numără semnatari ai petiției pentru anularea legii timbrului cultural, petiție care lovea în interesele majore ale breslei. Aceiași și alții au declarat USR în faliment, ca urmare a proastei gestiuni. Întreaga gestiune financiară a USR este verificată anual de Comisia de Cenzori, bilanţul anual este depus la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar un extras din bilanţ este publicat pe site-ul USR. Falimentul este o balivernă. De altfel, ca să vedeți cât de bine cunosc criticii noștri Statutul și activitatea USR, Uniunea noastră, fiind non-profit, nu poate da faliment. Falimentul, în cazul nostru, ar fi însemnat închiderea activității. Simplul fapt că funcționăm normal e o dovadă a falsității pretențiilor lor. Constat și că puncte din programul nostru inițiate și îndeplinite în mandatele noastre apar în așa-zisa reformă a contestatarilor noștri sub forma unor critici. Cele în jur de 100 (da, 100!) de procese și alte câteva zeci de intervenții în procese pe care ni le-au intentat, din 2013 încoace, contestatarii, referitoare la pretinsa funcționare ilegală a USR, au pornit după doi ani și jumătate de la alegeri (deși termenul prevăzut în justiție pentru contestaţii este de 30 de zile), din inițiativa unui membru al USR care contesta un Statut din a cărui comisie de redactare făcuse parte și pe care îl susținuse, țineți minte?!, în fața Consiliului. Știți, sunt sigur, că acei contestatari au pierdut toate procesele, inclusiv pe acelea care priveau inventarea unei „USR – Asociație”, și că li s-a interzis, lui și acoliților lui, să vorbească în numele USR. Pentru că și-au continuat politica abuzivă de uzurpare de drepturi, de fals în documente publice și de uz de fals, USR le-a intentat plângere penală, aflată în curs. Vă dau un singur exemplu, bătător la ochi: instanța i-a obligat să plătească despăgubiri; s-au adresat Executorului Judecătoresc, pretinzând că reprezintă forul de conducere al USR (pe care o contestă!), şi i-au solicitat să nu execute penalitatea. În ce calitate au făcut solicitarea, de vreme ce instanța nu-i recunoscuse? Culmea tupeului, auto-declaratul președinte al USR, autoinstalat într-o ficțiune, susține într-un interviu că noi, nu ei, i-am chemat în judecată. Și ne acuza că risipim banii dvs. pe procese! Bani mulți, desigur, pe care noi, cei dintâi, i-am fi dorit cheltuiți pe programe, în folosul breslei, și nu pe procese absurde.

Vă rog să nu-mi luați în nume de rău că vorbesc abia acum despre programe, care reprezintă esențialul în viața USR. Am spus deja că principalul program constă în publicarea revistelor. Fără acest spațiu public necesar literaturii să se desfășoare și criticii să facă selecția obligatorie, ce loc ar mai ocupa cartea și autorul ei în societate? Vă amintiți cum erau distribuite bunurile de consum pe vremea regimului comunist? Ca să se acopere penuria, găseam, când găseam, banane la tutungerie sau țigări la cofetărie. Tot așa și acum: cum am afla ce cărți sunt valoroase dacă n-ar exista revistele? Cultura însăși ar deveni un sac fără fund, un fel Wikipedia, în care am fi obligați să băgăm mâna și să înhățăm la nimereală ce găsim. Acul în carul cu fân! Revistele reprezintă filtrul principal pentru cultura literară și nu numai. Ca și apa, cultura nefiltrată dăunează grav sănătății. Mi se pare semnificativ și alarmant faptul că mai toţi contracandidații mei la președinția USR, în 2009, 2013 și 2018, nu se referă la reviste, nici măcar în treacăt.

Cât privește celelalte programe, le cunoașteți foarte bine (a se vedea ANEXA la Program). În cinci ani, USR a susținut cincizeci de programe, așadar aproximativ unul pe lună. În 2013, primul an după criză, au fost cinci. În 2017, au fost treisprezece. Concepute și realizate atât de USR, cât și de Filiale, multe împreună. Suportul financiar a venit din fondurile USR, dar mai ales din fonduri atrase, din sponsorizări, din contribuții ale Consiliilor Județene și ale Primăriilor, în fine, din fonduri ale Ministerului Culturii. Știți, cu siguranță, că toate cotizațiile rămân în Filiale pentru programe şi urgenţe ale acestora.

Ideea originară a acestor programe a fost aceea a sporirii prezenței publice a scriitorului român. Era ideea centrală a programului actualei conduceri. La care am adăugat-o pe aceea a cointeresării statului în cultură, idee pe care euforia primelor decenii postcomuniste o considera riscantă. În acest moment, taxa de timbru, pe care vom încerca s-o facem și mai utilă, este prima noastră grijă. Până în 2005, nu exista nicio normă de aplicare a acestei legi. Am obținut nu unul, ci două avize de constituționalitate pe această temă, în urma contestării, a cui credeți?, a unor colegi ai noștri editori. Am câștigat procese cu alți editori rău-platnici. Un protest contra legii timbrului cultural a fost semnat de câțiva „reformiști” ai USR, dar şi de alţi membri USR, care au pus înaintea intereselor breslei interesul propriu, deși de aplicarea legii cu pricina s-ar fi cuvenit ca ei înșiși să fie preocupați. Nu exagerăm câtuși de puțin afirmând că întreg demersul „reformiștilor” a constat (și, din păcate, constă) în atacuri repetate și absurde, nu, așa cum susțin ei, contra conducerii USR, ci contra stabilității și funcționării instituției şi breslei noastre. Am spus-o de mai multe ori: USR adună în rândurile ei tot ce are mai bun lumea literară, elita adică, a scriitorimii române și nu numai de azi, ci dintotdeauna.

Suplimentul de pensie și indemnizația de merit își produc în continuare efectele firești. Să nu credeți că toate acestea au venit de la sine: nimic nu vine de la sine în ziua de azi. Birocrația și disprețul față de cultură au trebuit învinse printr-o tenace luptă cu oficialitatea. Când v-am spus acum cinci ani că președinția USR este o corvoadă, știam ce știam, mai ales că trecusem peste o criză majoră, dar nu știam destul. Aviz amatorilor!

Cele mai multe programe au devenit între timp tradiționale: „Gala Poeziei Române Contemporane”, „Turnirul de Poezie”, „FestLit”, Festivalul „Tudor Arghezi”, „Colocviul Revistelor de Cultură”, Gala „Scriitorul anului”, „Literatura Tinerilor”, Festivalul „Două state – o literatură” și altele. USR a colaborat la acestea cu Filialele. S-au adăugat în 2017 Premiile „Creangă” și „Blaga”. Și, în 2018, Premiul de Proză „Constantin Țoiu”. Există o singură absență: n-am putut relua „Zile și Nopți de Literatură” de la Neptun. Ne-am întâlnit peste tot în țară, la Timișoara, la Bistrița și Colibița, la Tg. Jiu, la Iași, nu o dată, la Chișinău, la Arad, la Alba Iulia, pentru numeroase programe, la Piatra Neamț și la Neptun, precum și în străinătate la Barcelona, Gyula, Balcic.

USR și-a continuat și amplificat programele sociale, acordând ajutoare colegilor aflaţi în dificultate. Astfel, am semnat eu însumi sau colegii mei din conducere nenumărate solicitări de ajutoare de tratament medical sau, vai, de înmormântare. (Îmi aduc aminte cu infinită tristețe că am fost obligat să refuz astfel de ajutoare în perioada de criză, când nu puteam plăti nici lefurile, nici utilităţile curente.)

Tag-uri:
Nicolae, manolescu, USR, uniunea, scriitorilor, românia, program, candidatura


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1086.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1086-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialCultură
Mai jos, redăm integral raportul întocmit de Nicolae Manolescu, urmat de o anexă la program Raport de activitate al președintelui Uniunii Scriitorilor din România Stimați colegi, Încheiem împreună un nou mandat: 2013-2018. Este vorba de primul după criza complexă care a afectat România și, implicit, USR. La AG de alegeri de acum cinci...

Preluat de la EVZ