Delegatul general al evenimentului, Thierry Frémaux, a explicat vineri, în cadrul unui interviu pentru revista de specialitate Le Film Français, că ”spectatorii nu vor mai avea voie să facă selfie-uri pe covorul roşu”, aducând ca argument ”dezordinea inoportună care se creează” pe scările de la intrare, scrie Agerpres.

În 2015, delegatul general al festivalului anunţase deja că vor fi interzise selfie-urile pe celebrele scări, pentru ca apoi să precizeze că invitaţii vor fi, în cele din urmă, rugaţi să limiteze această practică ”ridicolă şi grotescă”. Un alt element de noutate constă în faptul că, anul acesta, presa va viziona filmele din selecţia oficială în acelaşi timp cu premiera mondială din timpul serii şi nu înainte, pentru a ”reda toată atractivitatea şi toată strălucirea serilor de gală”. În felul acesta, ”suspansul va fi total”, spune Thierry Frémaux.

Această decizie va schimba modul de lucru al jurnaliştilor, care puteau până acum să vizioneze o parte dintre filme în matineu, cu câteva ore înainte de gală. Ca urmare a scandalului Weinstein, a mişcării #MeToo şi a dezbaterilor despre statutul femeilor din industria de film, Frémaux va organiza ”curând” o întâlnire cu Marlene Schiappa, secretarul de stat responsabil cu egalitatea între femei şi bărbaţi, şi Pierre Lescure, preşedintele Festivalului de la Cannes.

”Ne vom întâlni cu plăcere”, spune acesta, subliniind că Festivalul de la Cannes este ”vigilent şi activ” în acest subiect şi organizeză de patru ani forumul de discuţii ‘Women in motion’ în parteneriat cu brand-ul francez de lux Kering. ”Vor mai fi şi alte lucruri. Pe o astfel de temă, cel mai mare festival din lume trebuie să fie un exemplu”, a precizat acesta.

În ceea ce priveşte selecţia filmelor realizate de femei, festivalul este ”deasupra mediei”, potrivit lui Frémaux, cu un procent de 23% faţă de prezenţă feminină în selecţia oficială din 2017. Festival de la Cannes se desfăşoară anul acesta în perioada 8 – 19 mai, iar preşedinta juriului va fi actriţa australiană Cate Blanchett, cea de-a 12-a femeie care primeşte această funcţie, la patru ani după regizoarea neozeelandeză Jane Campion.

Ediţia de anul trecut, cea de-a 70-a, a fost marcată de o polemică pe tema prezenţei în competiţia oficială a filmelor produse şi difuzate de Netflix. Festivalul şi-a schimbat regulamentul, iar de acum înainte vor intra în competiţie doar filmele lansate în săli de cinema. Filmele Netflix pot fi totuşi prezente la Cannes în afara competiţiei, aminteşte Frémaux.

Tag-uri:
cannes, festivalul de film cannes 2018, selfie


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1125.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1125-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialCultură
Delegatul general al evenimentului, Thierry Frémaux, a explicat vineri, în cadrul unui interviu pentru revista de specialitate Le Film Français, că ''spectatorii nu vor mai avea voie să facă selfie-uri pe covorul roşu'', aducând ca argument ''dezordinea inoportună care se creează'' pe scările de la intrare, scrie Agerpres. În 2015,...

Preluat de la EVZ