Președinții din Franța și SUA, Emmanuel Macron și Donald Trump, au discutat miercuri despre modalitățile de soluționare a disputelor comerciale și despre reacția față de Rusia după atacul neurotoxic din Marea Britanie, anunță Casa Albă.

“Președinții au reiterat solidaritatea cu Marea Britanie după atacul cu arme chimice asupra unor persoane aflate pe teritoriul britanic și au fost de acord cu necesitatea de a trece la acțiuni pentru a trage la răspundere Rusia”, a transmis Președinția Statelor Unite.

Administrația Vladimir Putin a exprimat regret că Uniunea Europeană a preferat solidaritatea cu Guvernul de la Londra în defavoarea obiectivității, în cazul atacului neurotoxic care l-a vizat pe un fost agent secret rus în Marea Britanie.

Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomați ruși în contextul crizei generate de atacul neurotoxic. Este vorba de cel mai mare număr de diplomați ruși expulzați de Marea Britanie în ultimele trei decenii. Aceasta este cea mai gravă criză dintre Rusia și Marea Britanie din ultimii ani. Moscova a negat orice implicare în atacul neurotoxic din Salisbury și, în replică, a dispus expulzare a 23 de diplomați britanici.

Administrația Vladimir Putin a atenționat Marea Britanie, transmițându-i recomandarea de a nu amenința o “putere nucleară” precum Rusia, în contextul crizei generate de atacul care l-a vizat pe un fost agent secret rus. Referindu-se la criza bilaterală cu Marea Britanie, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a transmis: “Nimeni au ar trebui să amenințe o putere nucleară”. La rândul său, Ambasada Rusiei din Marea Britanie a atras atenția că “orice amenințare cu măsuri punitive împotriva Rusiei va fi urmată de o ripostă”.

Fostul agent de spionaj rus Serghei Skripal, rănit în orașul britanic Salisbury, probabil a fost atacat cu o substanță neurotoxică, au stabilit anchetatorii britanici. Potrivit unor surse din cadrul investigației, substanța folosită este din gama Noviciok.

Fostul agent al Serviciului rus de informații militare (GRU) și fiica acestuia sunt în stare critică în urma atacului cu o substanță neurotoxică. Un polițist care a intervenit este, de asemenea, în stare gravă. În total, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat vapori ai substanței folosite în atac. Serghei Skripal și fiica lui au fost expuși contactului cu o substanță toxică, în cursul unui incident produs în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi continuă să fie în stare critică. Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenți de spionaj efectuat între Statele Unite și Rusia. Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informații externe (MI6). La investigație participă oameni de știință ai Institutului Porton Down. Ancheta este coordonată de Direcția pentru combaterea terorismului a Scotland Yard și este solicitată contribuția serviciilor de informații.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/macron-si-trump-au-stabilit-ca-rusia-trebuie-trasa-la-raspundere-pentru-atacul-din-marea-britanie-47559.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/macron-si-trump-au-stabilit-ca-rusia-trebuie-trasa-la-raspundere-pentru-atacul-din-marea-britanie-47559-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv