Mihai Gâdea continuă seria dezvăluirilor legate de Lista Neagră de la Bruxelles, prezentând un „document adițional”, scrie Antena3.

”Puneți-ne la dispoziție dosarele detaliate pentru fiecare dintre cazurile la care facem referire.

Cu privire la fiecare caz, enumerați etapele evoluției la fiecare termen de judecată și motivul pentru fiecare amânare

Puneți-ne la dispoziție o actualizare cu măsurile luate privind regulile procedurale clare privind ridicarea imunității parlamentare

Puneți-ne la dispoziție o listă de cazuri de corupție care să implice persoane care dețin funcții la nivel înalt sau care au deținut în Guvern sau Parlament, primării sau consilii județene. În fiecare caz, prezentat detaliat” se arată, printre altele, în documentul respectiv.

Documentul era adresat ministrului Justiției de la acea dată, Cătălin Predoiu.

”Acea scrisoare venea la ministerul Justiției pentru că el era cel care centraliza informațiile venite privind MCV. Acesta avea patru capitole, fiecare era corespondentul unei instituții. Ministerul Justiției integra toate informațiile. MCV este de fapt o decizie a Comisie Europene. România când a intrat în UE, mecanismul era acolo. Dânșii solicitau informații publice” a precizat Cătălin Predoiu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

”Dacă erau publice nu ar mai fi cerut fișe” a spus jurnalistul Adrian Ursu.

”Erau publice în sensul că erau informații cunoscute și de părți și de avocați, parțial și de public. Comisia urmărea să vadă dacă aceste dosare trenează și să înțeleagă de ce” a continuat Cătălin Predoiu.

”Voiau trofee sau îi interesau și cetățenii de rând? Nu veniți cu asemenea prostii, spuneți adevărul” a intervenit socilogul Marius Pieleanu

”Toți miniștrii au primit astfel de scrisori. Ministerul Justiției nu avea nicio atribuție legată de dosare” a răspuns Cătălin Predoiu.

Tag-uri:
lista, neagra, bruxelles, document, ministru justitie, catalin predoiu, marius pieleanu, adrian ursu


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-912.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-912-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Mihai Gâdea continuă seria dezvăluirilor legate de Lista Neagră de la Bruxelles, prezentând un „document adițional”, scrie Antena3. ”Puneți-ne la dispoziție dosarele detaliate pentru fiecare dintre cazurile la care facem referire. Cu privire la fiecare caz, enumerați etapele evoluției la fiecare termen de judecată și motivul pentru fiecare amânare Puneți-ne la dispoziție...

Preluat de la EVZ