În ședința plenului s-au discutat șapte probleme care au captat atenția opiniei publice.

În primul rând, CSM solicită o actualizare a eforturile depuse în Comisia pentru anchetarea arhivei SIPA.

„Cu referire la unele probleme de interes public major privind independenţa justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, pentru clarificarea şi înlăturarea oricăror suspiciuni în legătură cu integritatea sistemului judiciar, în şedinţa Plenului de azi, 20 martie 2018, a decis:

1. Transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiţiei, în sensul de a se comunica informaţii cu privire la stadiul implementării şi rezultatele obţinute de către Comisia pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva fostei D.G.P.A., în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 410/2017 privind unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie”, transmite instituția.

În al doilea rând, ministerului i se solicită să comunice detaliile cu privire la așa-numita „listă neagră” a Comisiei UE.

„2. Transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiţiei pentru a comunica informaţii Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la modalitatea în care a răspuns solicitării formulate de către Comisia Europeană la data de 10.10.2012, punctul 20 din anexă, respectiv modalitatea în care a colectat datele, având în vedere potenţialul afectării independenţei instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor respective”, menționează CSM.

În al treilea rând, CSM cere Comisiei de anchetă a Arhivei SIPA să comunice informațiile deținute despre magistrați care cad sub incidența activității sale.

„3. Transmiterea unei solicitări către Comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, în sensul de comunicării către Consiliul Superior al Magistraturii a datelor referitoare la obiectul de activitate al acestei comisii şi a informaţiilor care există la nivelul acesteia referitoare la activitatea unor magistraţi”, se subliniază în informare.

Mai departe, instituția menționează că CSAT nu a găsit ofițeri acoperiți în verificările efectuate în rândul procurorilor și magistraților.

„4. Informarea opiniei publice cu privire la faptul că, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a comunicat că în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au reieşit date din care să rezulte că persoanele verificate ar fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”, conform Consiliului.

Tag-uri:
CSM, SRI, protocoale SRI, arhiva sipa, comisia arhiva sipa, solicitare CSM


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-887.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-887-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
În ședința plenului s-au discutat șapte probleme care au captat atenția opiniei publice. În primul rând, CSM solicită o actualizare a eforturile depuse în Comisia pentru anchetarea arhivei SIPA. „Cu referire la unele probleme de interes public major privind independenţa justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, pentru clarificarea şi înlăturarea oricăror suspiciuni...

Preluat de la EVZ