Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”, iar Stănescu va fi „protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a relatat Dragnea la Antena 3.

Liderul PSD a arătat că, în situaţia în care acelaşi tip de discuţie l-a avut Pahonţu şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, foştii premieri PSD, „putem începe să avem explicaţii” pentru relaţia tensionată a acestora cu partidul.

„Instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu şefii unor astfel de instituţii – şi mă refer la SRI, la SIE şi puţin la SPP. Nu ştiu la ora asta dacă din partea acestor instituţii a fost o influenţă atât de mare care să-i fi determinat şi pe Sorin Grindeanu şi pe Mihai Tudose să evolueze într-o astfel de relaţie tensionată cu partidul şi cu coaliţia. N-avem de unde să ştim acuma, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom afla. În schimb, mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai cabinetului”, a mai spus Dragnea.

Tag-uri:
Liviu Dragnea, SPP, Parchetul General, Lucian Pahontu, executie, martie

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1815.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1815-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”, iar Stănescu va fi „protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu - probabil...

Preluat de la EVZ