Ajunși la masa din beton, aruncă țoala ca pe un prostovol, o netezește cu palmele-i zgrunțuroase și se apucă de amestecat pietrele. În așteptarea partenerilor, bătrânelul dispare. Când se întoarce după un sfert de ceas, jocul e în toi. El își vede de-ale lui: desface o sticlă cu bere, o tranzvazează într-o halbă, cu grijă ca gulerul să nu dea pe dinafară. O așază apoi în fața lui nea Florică, după care, asemenea unui câine credincios, se postează în spatele acestuia. Nu scoate un cuvânt.

… Florică, băiat finuț, „zburat” pe ulița ce străjuiește calea ferată din marginea cartierului Radu Negru, e astăzi, duminică, mai fără astâmpăr ca oricând. Abia așteaptă să se întâlnească cu Steluța. Săptămâna trecută, după ce și-au dat întâlnire la ceas, au coborât pe Regală, până la „Popular”. Procurase bilete din vreme la „O floare și doi grădinari”. A plâns Steluța lui ca după mort. S-au urcat în tramvaiul de Brăilița și a „răsturnat-o” în poartă la mamă-sa, așa cum îi promisese: curată pahar și nemozolită. Atât i-ar fi trebuit!

Fratele Steluței, de peste gard, îl studie din cap până-n picioare. Îi ceru o țigară. Și-ncă una. „Gura! Ciocu mic! Aicea calci pe halca mea de avere! Care te-a-mbrăcat!”. Știa Florică ce știa: ăi din Radu Negru erau rivalii de moarte ai ălora din Brăilița. Din pricina asta, la plecarea de-acasă, Florică nu-și legase cuțitul la ciorap, de teamă să nu facă vreo prostie.

Azi n-a mai dus-o la film. S-au așezat la o masă, sub umbrar, la „Arion Ciuplea”, unde au comandat câte patru mici și o bere. Au coborât, apoi, Vadul Danubiului, ținând agale tăietura falezei Dunării până la siloz. Într-amurg au luat-o cătinel spre Brăilița.

La colțul uliței, fratele Steluței juca de zor barbut cu alți patru tovarăși de halcă. Îl salutară pe Florică, așa, ca pe unul de-al lor, invitându-l să intre în joc. N-avea bani mulți pe el. Pierdu mai mult de bunăvoie, neuitând să-și oprească un ban de tramvai. Apoi, dădu să plece, când, dintr-odată se văzu înconjurat de cei cu care se încinsese la babaroase. Îl trecură toate apele. „Și zi, măi, Florică, așa-i că-ți place pe ulița noastră?”, îl înțepă fratele Steluței. „Nu zic nu, de ce-aș zice?”, îngâimă Florică, intuind ce-l așteaptă. „Da dacă-ți place pe la noi, ia de bea și tu o cană cu apă, să vezi ce limpede și rece îi”. Unul dintre ei îi întinse o cană de tablă cu smalțul sărit, legată cu lanț de cișmeaua din apropiere. Bău, chiar că-i era sete după micii de peste zi. „Bună?” „Bună!”, răspunse Florică. „Atunci, care te-a-mbrăcat, ia mai ia de bea una, să vezi ce te întărește!”. Cu chiu cu vai mai goli o cană. „Ai văzut? Apă ca a noastră mai rar găsești. Ia, de mai ia una!”. Florică luă cana plină făcându-se că o duce la gură. Dădu roată cu ochii primprejur și, când îi veni bine o aruncă în fața celui care-l servise. Ceilalți, zburătăciți, s-au ferit din calea lui. A zbughit-o dintre ei ca din pușcă. Tot într-o goană a ținut-o până în capul uliței simțind în ceafă răsuflarea barbugiilor, în mâinile cărora sticleau tăișurile șundelelor. A tropăit pe calea ferată până la gară mai dihai decât un cal ce băuse un uluc cu apă.

În următoarea duminică, Florică, îmbrăcat la patru ace, cu un tort într-o mână cumpărat de la cofetăria doamnei Capsali și cu un buchet de trandafiri în cealaltă, a bătut la poarta Steluței. A cerut-o de nevastă. Nunta au tocmit-o la salon, „La saivane”, în Radu Negru.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri:
mbracat

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1777.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1777-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
Ajunși la masa din beton, aruncă țoala ca pe un prostovol, o netezește cu palmele-i zgrunțuroase și se apucă de amestecat pietrele. În așteptarea partenerilor, bătrânelul dispare. Când se întoarce după un sfert de ceas, jocul e în toi. El își vede de-ale lui: desface o sticlă cu bere,...

Preluat de la EVZ