Bela Karoly s-a născut la Cluj și e omul care a descoperit-o și antrenat-o pe Nadia Comăneci, “Zeița de la Montreal”. În 1981 el s-a stabilit alături de soția sa, Martha, în Statele Unite al Americii și domeniul lor a fost timp de 16 ani centrul de pregătire al lotului feminin de gimnastică. 

Din ianuarie, federația a anunțat încheierea colaborării, pe domeniul respectiv fiind bănuit că s-au comis multe dintre abuzuri.

Acum, guvernatorul statului Texas cere poliției să deschidă o anchetă la ferma soților Karolyi, în scandalul Nassar. Doctorul, sub pretextul tratamentelor medicale, a abuzat sexual de numeroase sportive, printre care și vedeta Olimpiadei de la Rio din 2016, Simone Biles.

“Declarațiile publice făcute de sportivele care au fost pregătite la ferma Karolyi sunt foarte îngrijorătoare. Aceste sportive, dar și statul Texas, merită să știe că nicio piatră nu a rămas neîntoarsă pentru a ne asigura că acuzațiile sunt întru totul verificate, iar făptașii și cei care au contribuit la aceste abateri sunt aduși în justiție”, a spus guvernatorul statului Texas, Greg Abbott.

Acesta a completat: “Este esențial ca Texas Rangers să lucreze cu Biroul șerifului din Walker County pentru a investiga în mod cuprinzător orice posibil comportament criminal”.

Larry Nassar, 54 de ani, și-a recunoscut vina și poate primi 175 de ani de închisoare. Pe numele său au fost depuse peste 50 de plângeri de abuz sexual și e anchetat și pentru pornografie infantilă.

Marta și Bela Karolyi au fost antrenorii lotului național al României la mijlocul anilor 70, unde au pregătit-o și pe Nadia Comăneci. După ce au emigrat în SUA au fost cooptați la conducerea tehnică a lotului feminin american. Bela, 75 de ani, a condus echipa până în 2000, fiind înlocuit de soția lui, Martha, 75 de ani, care a fost antrenor coordonator până la JO din 2016.

Din 2001, soții Karolyi și federația americană au pus la punct un sistem prin care gimnastele se pregăteau cu antrenorii personali, dar participau lunar și la un stagiu de o săptămână cu echipa, pentru a fi evaluate de staful lotului olimpic.

Cantonamentul era ținut la ferma de 800 de hectare a soților Karolyi, de lângă Houston, iar sportivele au ajuns aici de la vârsta de 9-10 ani.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/kjkj-5-46519.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/kjkj-5-46519-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv