Preotul Damian Pătraşcu, care este Postulator general al Ordinului Franciscan la Vatican şi cel care se ocupă de dosarul româncei, a explicat pentru Evenimentul Zilei că „tocmai simplitatea vieţii Veronicăi Antal a făcut-o sfântă” şi că atunci când va fi trecută în rândurile sfinţilor Bisericii Catolice, ea va fi considerată Sfânt Martir.

FOTO: Cardinalul Angelo Amato va veni în România pentru a oficia slujba de beatificare

Decretul semnat de Papa Francisc în data de 26 ianuarie, prin care se certifică „martiriul Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, aparținând Ordinului Franciscan Secular, născută la 7 decembrie 1935 la Nisiporești (România) și ucisă din ură faţă de credință pe 24 august 1958 la Hălăucești (România)”, a deschis practic drumul spre beatificarea ei.

Preotul Damian Pătraşcu a explicat pentru EVZ că pentru a fi trecută oficial în rândurile „Fericiţilor” din Biserica Catolică mai este doar un pas: „Va deveni ofical după ce vom oficia Liturghia de beatificare, care va avea loc în acest an. Încă nu am stabilit data, dar va fi sigur în România”. 

Beatificarea româncei a fost începută în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al-II-lea

Procesul de beatificare a fost deschis în vara anului 2003. În data de 10 iulie 2003, Papa Ioan Paul al-II-lea a fost cel care a deschis acest drum, după ce Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican a emis edictul „nihil obstat” (nimic împotrivă –n.r.) şi a intitulat- o pe Veronica Antal „Slujitoare a Domnului”. Cercetările pentru beatificarea ei au început în România în data de 25 noiembrie 2003 şi au fost coordonate de către preotul Damian Pătraşcu.

FOTO: Papa Ioan Paul al-II-lea

„Chiar dacă ea a fost percepută ca sfântă de către oameni imediat după momentul morţii, procesul nu a putut fi făcut înainte de 1989 pentru că era interzis din cauza condiţiilor politice din România. Chiar şi după Revoluţie a fost amânat pentru că un astfel de proces are nevoie de oameni specializaţi.

Preotul Anton Demeter a strâns, până în anul 1994, 227 de mărturii de la oameni, dar există o legislaţie care spune că este nevoie de oameni acreditaţi pentru un astfel de proces. Eu am făcut studii de teologie la Padova şi o specializare în instruirea proceselor de canonizare la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, astfel că, după abslovire şi întoarcerea în ţară am putut prelua cazul Veronicăi Antal”, ne-a explicat preotul, care acum este Postulator general al Ordinului Franciscan la Roma.

Mărturiile oamenilor au fost făcute sub jurământ

Timp de trei ani, el, împreună cu un tribunal bisericesc special constituit în acest scop, a strâns date şi mărturii despre viaţa Veronicăi Antal. „La dosarul ei am strâns tot ce a ţinut de viaţa ei, de la certificatul de naştere sau notele de la şcoală până la situaţia ei medicală. La şcoală a învăţat bine, deşi a făcut doar patru clase pentru că aşa erau timpurile atunci.

De la cei care au fost colegi cu ea am aflat că recita poezii şi era membră a corului bisericii. La acelaşi dosar am strâns mărturii ale oamenilor care au cunoscut-o, care au fost făcute sub jurământ. Printre actele trimise la Vatican au fost şi mărturiile strânse de preotul Anton Demeter”, ne-a mai spus preotul Damian Pătraşcu.

În vara anului 2006, dosarul, care are peste 3.000 de pagini, a ajuns la Vatican, iar în data de 24 mai 2008, Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, după ce a studiat actele, a validat procesul de beatificare a Veronicăi Antal.

Preotul a explicat şi de ce a durat atât de mult până la semnarea efectivă a actului de către Papă: „Sunt foarte multe dosare de beatificare şi Biserica cercetează amânunţit ca să aibă o certitudine morală când emite un astfel de act. Eu am în lucru câteva zeci de astfel de cazuri, cel mai vechi fiind al unei persoane care a trăit în anii 1200. La Vatican, în acest moment sunt câteva mii de astfel de cazuri, care sunt cercetate”.

FOTO: Preotul Damian Ordinul Franciscanilor Pătrașcu este cel care se ocupă de dosarul de canonizare al Veronicăi Antal

Cine este Damian Pătraşcu

S-a născut la 23 aprilie 1973 la Bacău, Nicolae Bălcescu. A studiat la Padova și a fost hirotonit diacon în Bazilica Sf. Anton. În data de 15 iulie 1999 a fost hirotonit preot. La Roma, a studiat la Institutul Patristic „Augustinianum”, obţinând diploma de master în patrologie şi patristică (2001). În anul 2000 a absolvit Şcoala pentru postulatori, iar în anul 2008 a devenit doctor în filozofie. Din 2016 a fost numit Postulator General al Ordinului Franciscan. Postulatorul este cel care coordonează procesele de beatificare şi canonizare în cadrul Bisericii Catolice.

Ce notiţe a făcut Veronica Antal în timpul vieţii

În dosarul de beatificare al Veronicăi Antai se găsesc şi 150 de poezii şi 50 de cântece dedicate ei, care eu fost compuse în ultimii 60 de ani de oamenii din zona în care a trăit. Iată versurile unuia dintre cântece: „Câștige sufletul tău/ A cerului mare comoară,/ Fecioară martiră pe câmpul de luptă, / Să-ți fie țărâna ușoară”. În acelaşi dosar să găsesc şi câteva notiţe rămase de la Veronica Antal.

„Ce fericit este acela care locuieşte în Tine, Doamne“, „O dulce legătură ce mă uneşte cu Iisus“, „Primeştemă, Iisuse, la şcoala sfinţilor, ca să fiu vrednic de Tine“, „Doamne, scapămă, că pier. Adăpostită în Inima Ta, eu sunt în loc sigur“ sau „Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii şi acest legământ: Eu sunt a lui Iisus şi Iisus este al meu“ sunt câteva dintre notiţe.

Minunile Veronicăi Antal, cercetate la Vatican

Tag-uri:
dosarul, romanca, calendarul catolic, Veronica Antal, feciorie, Preotul Damian Pătraşcu, Sfânt Martir, canonizare, sanctificare, beatificare, sfant

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/angelo-amato.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/angelo-amato-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Preotul Damian Pătraşcu, care este Postulator general al Ordinului Franciscan la Vatican şi cel care se ocupă de dosarul româncei, a explicat pentru Evenimentul Zilei că „tocmai simplitatea vieţii Veronicăi Antal a făcut-o sfântă” şi că atunci când va fi trecută în rândurile sfinţilor Bisericii Catolice, ea va fi...

Preluat de la EVZ