Astfel, societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan – reprezentanţi ai firmei – au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, informa DNA în decembrie 2017.

SCENARIU-BOMBĂ în dosarul Tel Drum. Un POLITICIAN s-a AUTODENUNȚAT. Avocata spune că Dragnea VA SCĂPA

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi SC WFA Impex SRL, persoană juridică, dar şi Ion Florian, reprezentant al WFA Impex SRL şi Neda Florea, reprezentant al Tel Drum SA, fiecare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Ce informații cuprinde rechizitoriul întocmit

Potrivit rechizitoriului întocmit şi trimis judecătorilor, în anul 2015 Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială Tel Drum SA în cadrul programului “Creşterea Competitivităţii Economice”, finanţat din fonduri europene. “În cadrul proiectului, Tel Drum SA urma să achiziţioneze o ‘staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA’. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015”, precizează anchetatorii.

Ce încearcă DNA să demonstreze în rechizitoriu

 

În rechizitoriu, DNA încearcă să demonstreze conflictul de interese izvorât din faptul că Tel Drum SA și WFA Impex SRL erau controlate de persoane apropiate. În acest sens, procurorii inserează stenograme ale unor convorbiri telefonice din anul 2010, 2011 și 2017, potrivit stiripesurse.ro.

 

„Relația dintre inculpatul Ion Florian și inculpații Pitiș Petre și Neda Florea reiese și din conversațiile telefonice purtate de aceștia și redate în procesele verbale din data de 20.12.2017. Astfel, relația profesională și cea de prietenie dintre Pitiș Petre și Ion Florian poate fi constată și din ascultarea conversației pe care aceștia o poartă la data de 05.05.2010, în care, după ce Pitiș Petre îl întreabă pe Ion Florian aspecte privind suprafața de teren pe care o au într-o anumită localitate, deoarece aveau nevoie de 5000 mp pentru o fabrică, inculpatul Ion Florian îi propune lui Pitiș Petre să vină la masă deoarece ”eu sunt cu băieţii aicea, la…, în spate la Tribunal, aici. Dacă vreţi să veniţi, să şi mâncaţi… Da”, spun sursele citate.

Relevantă este și discuția dintre cei doi din data de 10.04.2010, în care schimbă păreri cu privire la modalitatea în care pot obține finanțări pentru contracte și comisionul pentru ”a se asigura” că este un proiect câștigător. În acest sens, următorul fragment al conversației indică atât modul în care cei doi se adresează cât și gradul de încredere pe care îl au unul în celălalt (vol 1, filele 119, 120, 121):

” Ion Florian – Alo! Da!

Tag-uri:
teldrum, telefoane ascultate, cerere, insolventa, dragnea

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1621.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1621-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Astfel, societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan - reprezentanţi ai firmei - au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, informa DNA în decembrie 2017. SCENARIU-BOMBĂ în...

Preluat de la EVZ