Cel puțin patru indivizi au atacat, astăzi, una dintre principalele academii militare din Afganistan, iar cel puțin un militar a murit și alți trei au fost răniți în urma confruntărilor, a anunțat un reprezentant al Ministerului de Apărare din Kabul, relatează site-ul postului France 24.

Atacul a încept în jurul orei locale 5 (02.30, ora României) și a vizat Academia Militară Fahim din Kabul.

Unul dintre atacatori s-a aruncat în aer după ce a detonat o bombă, iar un militar afgan a murit și alți trei au fost răniți în urma confruntărilor.

Dawlat Waziri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Apărare, a declarat că operațiunile împotriva atacatorilor sunt în plină desfășurare.

Atacatorii au lansat tiruri de rachetă urmate de focuri de armă automată și grenade, a precizat Basir Mujahid, purtătorul de cuvânt al Poliției din Kabul.

Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul armat produs luni în apropierea principalei academii militare din Kabul, potrivit agenției de presă Amaq, afiliată organizației extremiste, informează site-ul Reuters online.

Cel puțin patru militanți au atacat un punct de control militar aflat în apropierea academiei.

Atacul a încept în jurul orei locale 5 (02.30, ora României) și a vizat Academia Militară Fahim din Kabul.

Unul dintre atacatori s-a aruncat în aer după ce a detonat o bombă, un altul a fost ucis în cursul schimburilor de focuri, iar alți doi continuă să opună rezistență. Un militar afgan a murit și alți trei au fost răniți în urma confruntărilor.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/hghg-7-46444.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/hghg-7-46444-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv