O femeie din localitatea ieșeană Covasna – Costuleni, a ajuns luni la spital, după ce ar fi fost înjunghiată de rivala în dragoste, victima aflându-se în același pat cu iubitul, dar și cu bunica acestuia, în vârstă de 93 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie în vârstă de 35 de ani, din localitatea ieșeană Covasna – Costuleni a ajuns luni la Spitalul „Sfântul Spiridon”, cu o plagă înjunghiată în spate, după o partidă de amor cu năbădăi.

„C.B., o femeie de 35 de ani, a ajuns astăzi la unitatea noastră cu o plagă înjunghiată în spate, provocată cu un cuțit, hemitorace stâng posterior, hemotorax stâng, cu etilism acut și o ușoară hipotermie. Din declarațiile martorilor reiese că pacienta a fost înjunghiată de o altă femeie, care, în momentul în care s-a întors acasă, a găsit-o pe victimă în același pat cu concubinul ei. În același pat se afla și o bătrână, bunica bărbatului, în vârstă de 93 de ani. Din spusele femeii agresoare, cei doi nu se află la prima aventură”, a declarat luni prof.dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași. Polițiștii ieșeni vor efectua cercetări în cauză, pentru a stabili ce s-a întâmplat și ce măsuri vor lua.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/amanta-injunghiata-de-rivala-in-timp-ce-intretinea-relatii-sexuale-in-acelasi-pat-cu-bunica-de-93-de-ani-46474.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/amanta-injunghiata-de-rivala-in-timp-ce-intretinea-relatii-sexuale-in-acelasi-pat-cu-bunica-de-93-de-ani-46474-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv