Pentru că prinderea nemților în Punga de la Stalingrad a fost urmarea spargerii de către ruși a flancurilor de Nord și de Sud, ținute de Armata a 3-a, respectiv, Armata a 4-a română, imaginea rămasă în posteritate despre românii din 1942 e cea de vinovați de dezastrul Germaniei.

 

Nu reiau aici argumentele invocate de istoricii serioși, nu numai români, dar și străini, în sprijinul adevărului că vina aparține lui Hitler, care nu-și imagina – deși Mareșalul îl atenționase – că Armata Roșie ar avea puterea să desfășoare o ofensivă. Mă mulțumesc să atrag atenția că la victoriile răsunătoare ale Armatei Germane din 1942 a contribuit și Armata Română.

 

Armata Română a participat la cucerirea peninsulei Kerci de către Manștein în 8 mai 1942, la cucerirea Sevastopolului, cea mai bine apărată cetate din lume în 4 iulie 1942, la recucerirea Rostovului, în 27 iulie 1942, oraș a cărei cădere a fost percepută de ruși drept punctul cel mai de jos al căderii lor în 1942, ceea ce a dus la emiterea de către Stalin pe 28 iulie 1942 a celebrului ordin 227, intitulat Nici un pas înapoi!

 

Cea mai mare victorie a nemților în 1942 a reprezentat-o zdrobirea Armatei Roșii în bătălia de la Harkov (12-28 mai 1942). Din cîte se știe în cadrul Ofensivei de primăvară lansate de planurile delirante ale lui Stalin, în 12 mai 1942, sub comanda mareșalului Semion  Timoșenko, comisar politic Nichita Hrușciov,  o formidabilă forță a Armatei Roșii (24 divizii de infanterie, 18 brigăzi de blindate și două corpuri de cavalerie, într-un cuvînt, 765 000 de oameni, 1200 de tancuri, 1300 de tunuri și mortiere și 926 de avioane) se năpustește asupra liniilor germano-române în intenția de a se rostogoli spre Vest.

 

La capătul unei bătălii care a durat pînă pe 28 mai 1942, Armata Roșie e sfărîmată pur și simplu: 277 190 de oameni, dintre care 170 958 uciși, 652 de tancuri, 4924 de tunuri, 542 de avioane distruse sau capturate. Sute de ofițeri superiori ruși între care nouă comandanți de divizie sau corpuri de armată sunt uciși.

 

Rolul strategic al Bătăliei de la Stalingrad a împins în umbră dezastrul Armatei Roșii de la Harkov. Mari istorici ai celui de-al doilea război mondial au descris însă cu talent de prozatori una dintre cele mai mari măcelării de oameni din al doilea Război care s-a petrecut după ce rușii au căzut în încercuirea de la vest de Doneț.

 

Scrie Antony Beevor, în Al Doilea Război Mondial, Bucureşti, 2013, varianta românească a capodoperei The Second World War, 2012:

„Soldaţii încercuiţi fac încercări disperate să treacă, iar masacrul a fost cumplit. Cadavrele se adunau în movile în faţa poziţiilor germane. Cerul se înseninase, permiţînd o vizibilitate perfectă pentru Luftwaffe. «Piloţii noştri muncesc zi şi noapte cu sutele», scria un soldat din Divizia 389 Infanterie. «Întregul orizont este învăluit în fum». (…) Sfîrşitul era aproape. Ca să evite execuţia imediată, comisarii NKVD îşi scoteau uniformele distincte şi le luau pe cele ale soldaţilor morţi ai Armatei Roşii. Se rădeau pe cap ca să semene mai mult cu soldaţii obişnuiţi. Cînd se predau, soldaţii îşi înfigeau baionetele puştilor în pămînt. (…) Printre căşti abandonate şi măşti de gaze, i-au adunat pe răniţi şi i-au dus pe tărgi improvizate făcute din pelerine de ploaie. Apoi soldaţii germani îi puneau pe bărbaţii înfometaţi, obosiţi să mărşăluiască în coloane, pe rînduri de cîte cinci oameni.

Aproape 240 000 au fost luaţi prizonieri, împreună cu 2000 de tunuri de cîmp şi grosul forţelor de tancuri trimise în bătălie. Un comandant de armată şi mulţi alţi ofiţeri s-au sinucis. Kleist observă după bătălie că zona era atît de plină de cadavre de bărbaţi şi de cai, încît vehicul său abia putea trece.

Această a doua bătălie de la Harkov a reprezentat o lovitură teribilă pentru moralul Uniunii Sovietice. Hruşciov şi Timoşenko erau siguri că vor fi executaţi. Cu toate că fuseseră prieteni, încep să se acuze reciproc, iar Hruşciov are ceea ce părea a fi o cădere nervoasă. Stalin, în stilul său caracteristic, pur şi simplu îl umileşte pe Hruşcov scuturîndu-şi pipa pe creştetul chel al acestuia, spunînd că tradiţia romană pentru un comandant care a pierdut o bătălie era să îşi toarne cenuşă în cap în semn de ispăşire.”

 

Jean Lopez, unul dintre cei mai serioși cercetători ai Campaniei din Est scrie în cartea sa Stalingrad. La bataille au bord du gouffre, apărută la Economica, Paris, 2017:

„Comprimate într-un spațiu din ce în ce mai restrîns, avansînd pe itinerarii congestionate dincolo de inimaginabil, private de apărare aeriană, formațiunile sovietice în retragere sunt măcelărite de bombardamentele neîncetate ale Luftwaffe. Spre Est, la lumina miilor de rachete valuri de infanterie se aruncă asupra pozițiilor germane, pășind literalmente pe cadavrele tovarășilor lor din valurile precedente. În fața cuiburilor de mitraliere nemțești supraîncălzite de tirurile neîncetate, se ridică pereți de cadavre de 3-4 metri. Unul dintre aceste cuiburi e înecat de număr, pentru că apărătorii săi sunt spintecați de baionete sau masacrați cu lovituri de lopată. Pe kilometri pătrați nu sîtnt decît tancuri, camioane, tunuri distruse, cai omorîți, răniți nenumărați abandonați, mitralierii din avioane.”

Adus din Transnistria la cererea disperată a nemților în fața Ofensivei rusești de iarnă, Corpul 6 Armată român, condus de Corneliu Dragalina, fiul legendarului Ion Dragalina, erou al Primului Război Mondial, şi alcătuit din diviziile 1, 2, 4 şi 20 infanterie, participă la Bătălia de la Sud de Harkov, în subordinea Corpului 11 German, condus de generalul Kortzfleishch.

 

După Bătălia de la Harkov, Corpul 6 Armată (Diviziile 1, 2, 4 şi 20), subordonate Grupării Strecker din Armata 1 Blindată germană forţează Doneţul în zilele de 21-22 iunie 1942 şi ajung la râul Oskol pe 27 iunie 1942. De aici o ia spre Stepa Kalmucă ajungînd la fortificațiile exterioare ale Stalingradului.

 

Tag-uri:
nemti, cinste, slugi

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1535.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1535-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Pentru că prinderea nemților în Punga de la Stalingrad a fost urmarea spargerii de către ruși a flancurilor de Nord și de Sud, ținute de Armata a 3-a, respectiv, Armata a 4-a română, imaginea rămasă în posteritate despre românii din 1942 e cea de vinovați de dezastrul Germaniei.   Nu reiau...

Preluat de la EVZ