″În mod clar, el a spus asta în glumă. Nu este necesar să clarificăm că aceasta a fost doar o glumă spusă de preşedinte”, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Harry Roque“.

Președintele filipinez a făcut declarația despre virgine în timpul unui discurs pe care l-a avut la un forum de afaceri din New Delhi, India.

Duterte ar fi făcut această afirmatie ca o glumă făcând referire la modul în care organizația teroristă Statul Islamic își recrutează membrii, promițându-le ca răsplată 42 de virgine, atunci când vor ajunge în rai.

“Aceasta este o ideologie total falimentară, total goală şi singurele sale obiective este să ucidă şi să distrugă pentru nimic, fără niciun rost. Iar ademenirea este aceea că atunci când mori ca martir, ajungi în rai unde te aşteaptă 42 de fecioare. Ei bine, dacă aş putea să fac din aceasta o ademenire şi pentru cei care ar dori să viziteze ţara mea… Dar dacă aceasta este chiar adevărat, aş prefera să am virgine aici, nu în rai”, a declarat preşedintele filipinez, potrivit Agerpres.ro.

În urma acestor declarații, Duterte a fost acuzat de organizațiile pentru apărarea drepturilor femeilor că le tratează pe aceasta fără respect, considerându-le niște obiecte sexuale lipsite de demnitate.

Tag-uri:
virgine, presedinte, filipinez, oferta, isis, duterte

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1580.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1580-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
″În mod clar, el a spus asta în glumă. Nu este necesar să clarificăm că aceasta a fost doar o glumă spusă de preşedinte”, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Harry Roque“.Președintele filipinez a făcut declarația despre virgine în timpul unui discurs pe care l-a avut la un forum...

Preluat de la EVZ