În ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, în 2018, Primăria Capitalei propune alocarea, pentru cele 19 spitale pe care le administrează, a peste 111 milioane de euro. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei, comparativ cu bugetul anilor precedenţi, 2016 şi 2017, în care bugetul a fost de 43.960.000 euro şi, respectiv 53.428.000 euro, bugetul anului 2018 este aproape dublu, transmite Mediafax.

Suma alocată Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) este destinată atât reabilitării şi modernizării spitalelor actuale cât şi demarării unor noi proiecte.

Astfel, pentru finalizarea spitalelor Foişor sunt alocaţi 17.115.000 euro şi pentru spitalul Victor Gomoiu – 9,4 milioane euro, fiind prevăzute totodată investiţii noi în valoare de 2.655.000 euro pentru modernizarea corpului principal al Spitalului Clinic Victor Babeş, pentru construcţia clădirii noi pentru chirurgie şi neonatologie la Spitalul Clinic Cantacuzino, pentru extindere la Spitalul Clinic Malaxa, modernizarea a trei pavilioane la Spitalul Clinic Obregia, construirea unui bazin pentru recuperare neuromotorie la Spitalul Sf. Luca.

Suma de 790.000 euro a fost alocată pentru studii de fezabilitate în vederea realizării staţiilor de epurare pentru toate spitalele ASSMB şi expertize tehnice/seismice pentru spitalele care nu au beneficiat încă de această expertiză, suma de 42.113.000 euro – pentru dotări spitale cu echipamente şi aparatură medicală, iar aproximativ 215.000 euro -pentru studii de fezabilitate în vederea construirii Spitalului Metropolitan, în zona de nord, şi a altei unităţi medicale în zona de vest, în sectorul 6.

Totodată, 670.000 euro au fost alocaţi pentru Maternitatea Bucur, municipalitatea propunându-şi să reabiliteze în 2018 corpurile A şi B ale acestei unităţi medicale. 680.000 euro au fost prevăzuţi pentru expertizarea şi întocmirea documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 20 de policlinici, iar 416.000 euro sunt destinaţi medicamentelor şi materialelor sanitare pentru cabinetele din reţeaua şcolară. Bugetul ASSMB a mai prevăzut sume pentru cheltuieli de personal, materiale pentru întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente (energie electrică, energie termică, salubritate, apă, canal).

De asemenea, Primăria Capitalei a prevăzut în bugetul pentru anul 2018 suma de aproximativ 10 milioane de euro pentru achiziţia a 106 ambulanţe.

Peste 231 milioane de euro au fost alocaţi pentru infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, dotări, investiţii şi subvenţii pentru transport în comun, investiţiile urmând a genera diminuarea aglomeraţiei în trafic.

În ceea ce priveşte penetraţiile, străpungerile, supralărgirile, pentru continuarea lucrărilor, respectiv modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi Pasaj Pietonal, bugetul alocat pentru acest an este de 1.7 milioane euro, pentru străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu- buget este de 4,3 milioane euro pentru lucrări neprevăzute în contract, adică iluminat public, iluminat arhitectural, semaforizare intersecţii şi separatoare de sensuri, pentru penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – bugetul alocat este de 17.8 milioane euro, având în vedere că finalizarea lucrării este condiţionată de relocarea unor reţele şi descărcări arheologice, iar nodul Virtuţii va fi finalizat în acest an, pentru supralargirea Fabrică de Glucoză – bugetul alocat este de aproape 4,7 milioane euro, având în vedere că s-a finalizat proiectul tehnic şi urmează să înceapă lucrările, pentru Park and Ride-ul de la Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri, pentru care s-a aprobat PUZ – ul la începutul aceşti an, a fost definitivat proiectul şi urmează să înceapă lucrările- bugetul alocat este de 15 milioane euro, iar pentru parcarea subterană prevăzută în proiectul de modernizare a şoselei Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri – bugetul alocat este de 2,5 milioane euro.

Primăria Capitalei mai informează că pe trei artere mari din Bucureşti vor fi modernizate liniile de tramvai şi sistemul rutier.

Tag-uri:
bugetul, Primaria Capitalei, 2018, spitale, infrastructura, transport in comun

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1500.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1500-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
În ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, în 2018, Primăria Capitalei propune alocarea, pentru cele 19 spitale pe care le administrează, a peste 111 milioane de euro. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei, comparativ cu bugetul anilor precedenţi, 2016 şi 2017, în care bugetul a fost de...

Preluat de la EVZ