Deoarece vremea rea poate afecta transportul mărfurilor din vestul Europei, iar porturile din România se vor închide, lanțurile de magazine sunt obligate să crească prețul la diferite alimente pentru a acoperi eventualele pierderi.

”Prețul la lapte a crescut și el de curând, cu 3-4%, iar untul, vedem că a sărit de 25%”, a precizat Dragoș Frumosu.

”Francezii, care dețin cele mai mari fabrici de lactate din lume, dar și de la noi, au avut un scandal lunile trecute cu laptele praf pentru copii care produce anumite boli. După ce au pierdut foarte mult pe acest segment, au creat o falsă percepție a lipsei de unt în piață, așa justificând creșterea care s-a produs în această perioadă”, a mai spus acesta.

”Importăm 70% din carnea de porc, 20% din laptele necesar pentru procesare și vânzare, ouă și pâine congelată”.

Faptul că în perioada de iarnă avem importuri foarte mari de produse alimentare arată, în opinia liderului sindical, cât de prost gestionăm culturile și producțiile interne.

”Dacă discutăm de legume și fructe, se știe că perioada octombrie – martie este o perioadă în care importurile primează. Noi, producție nu prea avem, iar aici este un joc al importatorilor, care nu sunt foarte mulți. Dacă discutăm de creșterea celorlalte prețuri, este justificată, pentru că importăm 70% din carnea de porc, 20% din laptele necesar pentru procesare și vânzare, importăm ouă și pâine congelată. În aceste condiții, deprecierea cursului valutar are o influență nefastă”, a mai declarat,pentru Libertatea, Dragoș Frumosu.

Tag-uri:
alimentele, scumpire, pret, dragos frumosu, carne, branza, lapte

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1409.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1409-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Deoarece vremea rea poate afecta transportul mărfurilor din vestul Europei, iar porturile din România se vor închide, lanțurile de magazine sunt obligate să crească prețul la diferite alimente pentru a acoperi eventualele pierderi.”Prețul la lapte a crescut și el de curând, cu 3-4%, iar untul, vedem că a sărit...

Preluat de la EVZ