Dacă un asteroid va lovit Pământul, există numeroase căi distincte de a provoca moartea oamenilor. Dacă avem suficient noroc pentru a evita impactul fizic în sine, există alte efecte pe care coliziunea le poate produce. De exemplu, un impact al unui asteroid cu Pământul poate crea rafale atât de puternice, încât toate membrele corpului nostru ar putea „zbura”, la propriu.

De asemenea, ar fi generate explozii de proporții, similare cu detonările nucleare și, nu în ultimul rând, ar fi posibilă provocarea unor tsunami care ar putea „înghiți” orașe întregi în doar câteva secunde.

Cu toate acestea, dacă oamenii pot supraviețui unor asemenea orori, sunt lăsați să se confrunte, în mod direct, cu undele puternice de șoc, cu arderea fragmentelor de rocă și cu seismele puternice declanșate mai apoi.

Asteroizii pot „șterge” întreaga rasă umană. Se spune chiar că întreaga lume a dinozaurilor a fost nimicită de impactul năucitor al unui asteroid cu Pământul, iar acesta a fost motivul dispariției lor. 

Este de apreciat faptul că cei de la NASA iau în serios o asemenea ipoteză distrugătoare și chiar militează pentru apărarea Planetei. În prezent, potrivit studiilor efectuate de experții în domeniu, coliziunea cu un asteroid este departe de a se întâmpla. Cu toate acestea, experții NASA își iau măsuri de precauție și dau naștere unor arme secrete, capabile să protejeze oamenii de asemenea dezastre.

În fiecare zi, planeta noastră este „bombardată” de asteroizi. Cu toate acestea, ei ard și se transformă în stele strălucitoare atunci când iau contact cu atmosfera Pământului. Dar se ce întâmplă atunci când ajungem pe cursul de coliziune cu o stâncă spațială, care este mult prea mare pentru a arde?

Rusia, lovită un asteroid mai puternic decât Hiroshima

Dacă un asteroid, indiferent cât de mic ar fi, ar cădea pe Pământ, efectele ar fi unele catastrofale. Cu doar cinci ani în urmă, în anul 2013, un meteorit de 20 de metri a trecut prin atmosfera noastră și a explodat 20 de kilometri peste Chelyabinsk, în sud-vestul Rusiei. Meteoritul, pe care oamenii de știință nu l-au putut detecta în prealabil, a ars mai strălucitor decât Soarele. Inclusiv oamenii din regiunile înghețate au raportat, la momentul respectiv, că s-a simțit un val de căldură intensă provenită din „mingea” de foc.

Meteoritul a explodat cu o putere de până la 33 de ori mai mare decât bomba atomică detonată la Hiroshima, zdrobind ferestrele și făcând să se clatine mii de clădiri ce păreau a fi sigure și bine construite. În urma evenimentului au fost rănite 1500 de persoane. 

Rachete ce pot distruge meteoriții aflați pe traiectorie cu Pământul

Multe dintre cele mai strălucite minți de pe planetă, prin diferite agenții spațiale, încearcă să vină cu modalități noi prin care să putem proteja planeta noastră – și specia noastră – de aceste mingi de foc năucitoare.

Astfel, specialiștii au dezvoltat dispozitive incredibile ce par a fi desprinse direct dintr-un film science-fiction.

Una dintre cele mai mari invenții cu scopul de a proteja omenirea de un asemenea impact vine sub forma unei rachete DART (Double Asteroid Redirection Test) de la NASA, o ambarcațiune fără pilot care este în curs de dezvoltare. Nava kamikaze urmează să fie testată pe un asteroid numit Didymos, ce va trece aproape de Pământ în anul 2022, însă nu va reprezenta o amenințare. Acesta este conceput pentru a bloca o rocă la viteză maximă, și pentru a o zdrobi, ulterior.

Tag-uri:
nasa, arma suprema, asteroizi, coliziune

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1452.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1452-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Dacă un asteroid va lovit Pământul, există numeroase căi distincte de a provoca moartea oamenilor. Dacă avem suficient noroc pentru a evita impactul fizic în sine, există alte efecte pe care coliziunea le poate produce. De exemplu, un impact al unui asteroid cu Pământul poate crea rafale atât de...

Preluat de la EVZ