În unele ierni se făcea nevăzut, de parcă-l înghițea pământul. Mă înșelam. Cum dădea colțul ierbii, apărea și el, sfidându-i pe toți cei care-i ieșeau în cale, ducându-și mai departe viața solitară. Doar, cine știe cum, câte un câine mai pricăjit îi mai ținea tovărășie. Niciodată nu primea de pomană.

M-am împiedicat de el și azi, în plină iarnă, când mi-a ieșit în cale profitând de prognoza pozitivă a mersului vremii. M-a luat prin surprindere. La fel de înfipt, la fel de neam-prost. Dar și eu i-am răspuns pe loc: l-am gratulat, în timp ce-mi legam șireturile la bocanci, cu o înjurătură asortată cu alesături, preluată din repertoriul nesecat al bunilor mei prieteni din Comorovca .

Nu mi-a întors-o. Nici măcar nu s-a sinchist.

Trecătorii ocazionali nici ei nu m-au blamat. Ba, printre dinți, unii chiar m-au acompaniat, ușurându-se și ei de ceva invective la adresa lui.

De-acolo, de jos, ștuțul din țeavă, plantat în asfaltul din mijlocul trotuarului, în urmă cu cine știe câți ani, căci despre el e vorba, cu fața-i veșnic lucitoare, aidoma stâlpului din oțel veșnic lucitor de pe plaiurile mamei India, continuă să mă sfideze.

Dar, să știe și el: nici eu nu mi-am epuizat registrul cu înjurături… 

Tag-uri:
stoicul

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1430.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1430-300x37.pngrootstireaActualitate/Esential
În unele ierni se făcea nevăzut, de parcă-l înghițea pământul. Mă înșelam. Cum dădea colțul ierbii, apărea și el, sfidându-i pe toți cei care-i ieșeau în cale, ducându-și mai departe viața solitară. Doar, cine știe cum, câte un câine mai pricăjit îi mai ținea tovărășie. Niciodată nu primea de...

Preluat de la EVZ