Procurorii DIICOT Cluj au reținut 14 persoane bănuite că vindeau online medicamente luate fără rețetă, cu complicitatea unor farmaciști. Cele 14 persoane vor fi prezentate vineri instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorul șef al DIICOT Cluj, Florin Mornăilă a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că persoanele respective sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și complicitate și scoatere din țară de droguri de mare risc.

Procurorii DIICOT Cluj au făcut, joi, 47 de percheziții în județele Cluj, Neamț și Bistrița-Năsăud, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Grupul s-ar fi constituit în municipiul Cluj-Napoca, iar în perioada 2012-2017 este suspectat că a făcut trafic intern și internațional de medicamente care se dau doar pe baza rețetelor, precum Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, etc.

Sumele de bani astfel obținute au fost reciclate prin intermediul mai multor societăți comerciale, pentru a se ascunde adevărata proveniență a acestora și a se crea aparența legalității, existând astfel indiciile săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.

În urma cercetărilor a rezultat că membrii grupării infracționale au intrat în posesia unor medicamente suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști, utilizând rețete falsificate, precum și alte metode. Ulterior, membrii grupării infracționale au preluat online comenzi de la clienți printr-un ”call-center” care funcționa în județul Cluj.

Membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întârindu-le convingerea clienților că au fost consultați de către un medic real, astfel aceștia lansând comanda de produse. Clienții plăteau în avans contravaloarea medicamentelor și a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.

”Ulterior efectuării plății, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer și ridicau sumele de bani, iar alți membri expediau comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poștale, sub forma de scrisori poștale (pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal).

Sumele de bani, de obicei euro sau USD au fost colectați și depuși în diferite conturi aparținând unor societăți comerciale cu sediul în țară și străinătate, prin intermediul cărora, printr-un circuit complex, se realiza disimularea adevăratei naturi a provenienței sumelor de bani, în scopul reintroducerii în circuitul economic ca venituri dobândite aparent legal”, a arătat DIICOT.

Prin circuitul infracțional, membrii grupului infracțional organizat au obținut aproximativ 55.000.000 de lei.

Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A, prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/14-persoane-banuite-ca-vindeau-online-pastile-luate-fara-reteta-cu-complicitatea-unor-farmacisti-retinute-de-procurori-46364.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/14-persoane-banuite-ca-vindeau-online-pastile-luate-fara-reteta-cu-complicitatea-unor-farmacisti-retinute-de-procurori-46364-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv