MEN a anunțat că peste 77% dintre respondenții unui chestionar legat de structura anului școlar au optat ca școala să înceapă pe 17 septembrie, nu pe 10 septembrie, așa cum apare acum în calendarul instituției, de asemenea, majoritatea își dorește trei săptămâni de vacanță de iarnă.

“În ceea ce privește data la care ar trebui să înceapă anul școlar 2018-2019, 76,95% dintre respondenți, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunțat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante”, reiese dintr-un comunicat de presă tranmis de către ministerul Educației.

În acest moment, potrivit calendarului aprobat de ministerul Educației, anul școlar ar trebui să înceapă cu o săptămână mai devreme decât își doresc elevii, pe 10 septembrie.

De asemenea, 72% respondenți la acest chestionar își doresc trei săptămâni de vacanță de iarnă și altre trei pentru cea de primăvară. 22.732 de persoane (59,50%) dintre cele 38.208 care au răspuns consideră că vacanța intersemestrială este obligatorie.

“Nu în ultimul rând, 19.457 (50.85%) dintre cei 38.262 de opinenți pe această temă sunt de părere că anul școlar 2018-2019 trebuie să aibă cel puțin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 și 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate”, mai reiese din comunicatul instituției.

Rezultatele generate în urma completării acestui chestionar sunt luate în calul în procesul de fundamentare și aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an școlar.

Ministerul Educației Naționale a organizat, în perioada 18-24 ianuarie 2018, o consultare publică privind structura anului școlar 2018-2019, în cadrul căreia toți cei interesați au avut ocazia să-și exprime punctul de vedere prin completarea unui chestionar online cu cinci întrebări.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/men-trei-sferturi-dintre-parinti-si-elevi-au-optat-pentru-ca-anul-scolar-sa-inceapa-pe-17-septembrie-46353.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/men-trei-sferturi-dintre-parinti-si-elevi-au-optat-pentru-ca-anul-scolar-sa-inceapa-pe-17-septembrie-46353-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv