Creșterea tuturor elementelor de cost la nivelul producției și deprecierea leului vor determina scumpiri cu 6-8% la alimentele de bază, a declarat azi, într-o conferință de presă, Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară – FSIA.

„S-a scumpit energia, s-au scumpit gazele și celelalte utilități. Sigur, acestea nu reprezintă mult în costurile de producție, dar au o influență. S-a mai scumpit, însă, și transportul, fiind majorate prețurile la carburanți, odată cu creșterea accizelor. Toate acestea vor determina majorarea cu 6-8% a prețurilor alimentelor la raft, și să știți că 6% nu e deloc puțin”, a spus Dragoș Frumosu.

Liderul sindical a mai arătat că „70% din carnea folosită ca materie primă vine din import, la fel și 20% din laptele folosit ca materie primă sau 5% din produsele de panificație-patiserie, care vin congelate. În aceste condiții, deprecierea leului se va vedea în prețurile de la raft”.

Dragoș Frumosu estimează că majorările de prețuri la alimente se vor manifesta începând din luna martie, pentru că „până atunci mai sunt încă stocuri și consumul e mai mic”.

Președintele FSIA a mai spus că producătorii de alimente nu vor putea absorbi aceste creșteri de costuri, astfel încât să atenueze scumpirile, majoritatea fiind la limita supraviețuirii. „Pentru a evita scumpirile, firmele mici – cum sunt cele de patiserie sau carmangerie – ar trebui să se închidă efectiv, iar firmele mari, care lucrează pe schimburi, să renunțe la producția de pe un schimb”.

În fine, liderul sindical a mai arătat că „taxele de raft pe care le percep marii retaileri adaugă 25-30% la prețul cu care produsele ies de pe poarta fabricilor”.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/deprecierea-leului-si-cresterea-costurilor-vor-scumpi-alimentele-cu-6-8-46347.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/deprecierea-leului-si-cresterea-costurilor-vor-scumpi-alimentele-cu-6-8-46347-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv