Raportul, întocmit de publicația EU Today, este unul critic la adresa sistemului judiciar din România, evidențiind amestecul binomului Servicii secrete – DNA în actul de justiție.

Autorul Raportului, Gary Cartwright – fost membru al staff-ului Parlamentului European şi editor al publicației EU Today – scrie că şefa DNA Laura Codruța Kovesi este anchetată disciplinar de Inspecția Judiciară pentru fapte care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, alături de adjunctul ei, Marius Iacob.

Despre SRI, Raportul notează că are un aparat supradimensionat, estimat la 12.000 de agenți (n.r. – autorul Raportului citează ziarul Adevărul) de două ori mai mulți decât serviciul secret al Franței, care are o populație de trei ori mai mare decât cea a României şi semnificativ mai mulți agenți decât contraspionajul german. „Chiar aici, în Parlamentul European, suntem atenți la ce spunem în fața altor români, pentru că oricine ar putea fi un agent sau un informator”, i-ar fi spus lui Gary Cartwright, sub protecția anonimatului, un europarlamentar român.

Raportul aminteşte şi de lucrările Comisiei pentru controlul SRI din Parlamentul României, pornind de la celebra afirmație a generalului Dumitru Dumbravă, care atesta prezența serviciului secret în „câmpul tactic”, cu referire explicită la procesele din instanțe.

„Aceste afirmații au declanşat semnale de alarmă, atât pe plan intern cât şi extern, dat fiind faptul că legea interzice amestecul SRI în anchetele şi procesele penale. (…) Temerile au fost departe a fi spulberate atunci când la aniversarea a 25 de ani de activitate a SRI, Eduard Hellvig, şeful serviciului, a înrăutățit lucrurile explicând că magistrații trebuie monitorizați pentru a se evita situațiile din trecut în care unii judecători sau procurori au uitat pe drum că trebuie să servească Statul Român”, se arată în documentul citat.

Tot în Raport se aminteşte că până la decizia Curții Constituționale din 2016, SRI „ținea spatele” DNA în lupta anticorupție, făcând circa 20.000 de interceptări pe an.

„În februarie 2016, Curtea Constituțională a României a declarat folosirea interceptărilor făcute de SRI în procesele penale este neconstituțională, chiar dacă au fost făcute cu mandat. (…) Pe fundalul acestei complicități între instituțiile de aplicare a legii, rata condamnărilor obținute de DNA este una impresionantă, de 92 la sută”, se arată în Raport.

Tot în Raport scrie că SRI a avut interesul să controleze şi mass-media: „Primul caz a fost în 2010, când SRI era interesat să controleze Realitatea Tv, via Sebastian Ghiță, apoi conducerea grupului Intact. Al treilea caz a fost când fostul director adjunct al SRI Florian Coldea i-a spus domnului Sârbu (n.r. Adrian Sârbu, patronul Mediafax) că avea decizia în cazul lui Dan Voiculescu, înainte ca instanța să se pronunțe. Şi domnul Sârbu a susținut că SRI a încercat să se amestece în politica editorială a unor instituții media, prin intermediul unor oameni apropiați de serviciile secrete”.

Dosare grele, studii de caz în Raportul EU Today

Raportul întocmit de publicația EU Today scrie că şefa DNA, Laura Codruța Kovesi, „a fost ea însăşi implicată în controversatul dosar al fostului procuror şef anti-crimă organizată Alina Bica (foto)”. Raportul prezintă alte cazuri celebre din Justiția românească instrumentate de DNA: cel al lui Puiu Popoviciu, al lui Dan Voiculescu, al lui Ioan Niculae şi al lui Dan Adamescu.

„Bica a fost arestată în lumina reflectoarelor media şi a îndurat peste opt luni de închisoare înainte să înceapă procesul. (…) Există suspiciuni că SRI ar fi jucat un rol în demararea anchetei, după ce aceasta nu a cooperat cu serviciul de informații. Ea a refuzat solicitarea de a reține anumite persoane în anumite momente. Bica a susținut că general-locotenentul Florian Coldea i-ar fi spus, pe vremea când era la vârful SRI: nu eşti potrivită pentru poziția pe care o ai, ar trebui să îți revizuieşti atitudinea, altfel nu vei sfârşi bine”.

Despre Puiu Popoviciu Raportul scrie că DNA ar fi „umflat” prejudiciul din dosarul terenurilor Universității de Ştiințe Agronomice. În privința lui Dan Voiculescu, Raportul notează că acesta a fost condamnat pe nedrept la pedepsa de 10 ani de închisoare pentru „afacerea ICA”. Despre Ioan Niculae documentul aminteşte că acesta a câştigat procesul cu Fiscul, care îl acuza că nu a plătit taxe de 120 de milioane de euro, dar a fost condamnat apoi pentru finanțarea ilegală a PSD.

Raportul aminteşte şi de cazul lui Dan Adamescu, în prezent decedat, într-un capitol dedicat condițiilor inumane din penitenciare.

Extrădările din statele UE ar putea fi suspendate

Raportul EU Today tratează pe larg şi problema supraaglomerării şi a condițiilor inumane din penitenciarele din România. La finalul documentului sunt transmise trei recomandări.

Prima dintre ele este ca extrădările suspecților sau inculpaților din țările membre ale Uniunii Europene către România să fie suspendate până când Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabileşte că sistemul penitenciar din țara noastră a ajuns la standardele europene.

A doua se referă la reevaluarea, la nivelul UE și la nivelul statelor membre, a răspunsurilor oficiale la mandatele europene de arestare inițiate în România.

Tag-uri:
Bruxelles, implicarea, binom, raport, justitie, coruptie, politizare, lipsa reformelor, EU Today, SRI, Laura Codruța Kovesi

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/bica-lib.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/bica-lib-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Raportul, întocmit de publicația EU Today, este unul critic la adresa sistemului judiciar din România, evidențiind amestecul binomului Servicii secrete - DNA în actul de justiție. Autorul Raportului, Gary Cartwright - fost membru al staff-ului Parlamentului European şi editor al publicației EU Today - scrie că şefa DNA Laura Codruța...

Preluat de la EVZ