(…)Suma investită în aceste demersuri se ridică la 891.135 lei. Deşi sprijinul financiar nu poate fi trecut cu vederea, mai important este faptul că mai multe familii au primit, la iniţiativa Mitropolitului Ioan, sprijin în momente de cumpănă, notează basilica.ro.

Vă redăm câteva cazuri sociale unde a intervenit Arhiepiscopia Timişoarei

“În ziua de 12 Ianuarie 2017, o casă situată pe strada Ioan Slavici, din cartierul timișorean Freidorf, a fost cuprinsă de un incendiu devastator, fiind deteriorată în totalitate. În urma acestui accident, trei familii cu mai mulţi copii au rămas fără locuinţă în toiul iernii, însă prin implicarea Arhiepiscopiei Timişoarei casa a fost refăcută în totalitate” (…).

„I-am găsit, la lumina farurilor de la mașină, la aproape doi kilometri de sat, într-un colț de grajd – femeia și cei patru copii. Imediat i-am luat în mașină și i-am dus în sat, la căldură. Nu-i venea să creadă. Pe femeie am dus-o la magazin și am cumpărat tot ce-i trebuia pentru copii, de la detergent până la fructe ”, a spus IPS Ioan.

Tot în cursul anului 2017, Căpâlnaș Nicolae și Gabriela, părinți a 12 copii, au fost ajutaţi de Arhiepiscopie în construirea unei anexe la casă, iar familiei Lupescu din satul Beregsău Mare i-a fost ridicată o locuinţă în decursul a şapte zile pentru a oferi celor 4 copii un trai decent.

Ultima acţiune de acest fel a fost demarată în localitatea Șipet din jud. Timiș. O familie de pensionari care şi-a pierdut locuinţa într-un incendiu a primit un ajutor nesperat din partea Arhiepiscopiei. După 3 luni, familia s-a mutat în noua locuință construită de Eparhie, racordată la utilități (apă, canal, curent electric) și dotată cu toate cele necesare traiului.

Tag-uri:
Arhiepiscopia, Timişoara, cazuri sociale, case, familii nevoiaşe

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1373.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1373-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
(...)Suma investită în aceste demersuri se ridică la 891.135 lei. Deşi sprijinul financiar nu poate fi trecut cu vederea, mai important este faptul că mai multe familii au primit, la iniţiativa Mitropolitului Ioan, sprijin în momente de cumpănă, notează basilica.ro.Vă redăm câteva cazuri sociale unde a intervenit Arhiepiscopia Timişoarei'În...

Preluat de la EVZ