Frații John și Clarence Anglin, la acea vreme în vârstă de 32 și 33 de ani, fuseseră transferați la Alcatraz după mai multe încercări de evadare din închisorile mai puțin sigure din statele Florida și Georgia. Cei doi spărgători de bănci fuseseră condamnați la 15, respectiv 20 de ani de închisoare în 1956, potrvit The Sun.

În infama închisoarea de pe insulă, cei doi frați l-au întâlnit pe Frank Morris, în vârstă de 35 de ani, adevăratul creier din spatele evadării. Deși inițial exista un al patrulea membru, Allen West, acesta a fost lăsat în urmă în timpul evadării, după ce nu a putut trece de un grilaj care acoperea o gură de ventilație.

Folosind săpun și hârtie igenică, fugarii și-au făcut copii din pastă de hârtie pe care le-au așezat în pat pentru a păcăli gardienii suficient de mult cât să poată să se îndepărteze la o distanță sigură de insula Alcatraz, scrie The Sun.

Frații Anglin și complicele lor, Morris, au săpat luni bune tuneluri folosindu-se doar de linguri, până au reușit să ajungă la un coridor de serviciu abandonat. Pentru a părăsi insula pe care se afla penitenciarul Alcatraz, anchetatorii sunt de părere că grupul de fugari s-a folosit de o plută încropită din 50 de pelerine de ploaie.

Pe unul din maluri, agenții FBI au găsit un portofel în care se aflau numele rudelor familiei Anglin, o vâslă și ceea ce păreau a fi rămășițele plutei. Nici operațiunea de 10 zile de căutare în zonă, nici ancheta care s-a întins pe mai bine de 13 ani nu au condus la găsirea trupurilor celor 3 evadați de la 11 iunie 1962.

O scrisoare publicată la începutul acestui an a reaprins atenția anchetatorilor, provocând FBI să redeschidă Ancheta. Autorul mesajului pretinde a fi John Anglin și le explică situația sa agenților FBI.

„Numele meu este John Anglin. Am evadat din Alcatraz în 1962, cu fratele meu, Clarence, și Frank Morris. Am 83 de ani acum și sunt într-o stare de sănătate proastă. Am cancer… Da, toți am reușit să evadăm în acea noapte, dar la limită”, se arată în scrisoare.

Autorul susține că Frank murise în 2008, iar John Anglin părăsise această lume trei ani mai târziu.

Tag-uri:
Alcatraz, evadare Alcatraz, evadare inchisoare, FBI, ancheta FBI, ancheta alcatraz

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1268.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1268-300x37.pngrootstireaActualitate/Esential
Frații John și Clarence Anglin, la acea vreme în vârstă de 32 și 33 de ani, fuseseră transferați la Alcatraz după mai multe încercări de evadare din închisorile mai puțin sigure din statele Florida și Georgia. Cei doi spărgători de bănci fuseseră condamnați la 15, respectiv 20 de ani...

Preluat de la EVZ