Vedeta noastră s-a stabilit în India, unde a lansat de urând o melodie nouă. Presa locală, care o consideră iubita starului Salman Khan, nu pierde niciun prilej să o întrebe în ce stadiu se mai află relația lor.

De această dată, Iulia Vântur a fost mai misterioasă ca niciodată. Fiind întrebată de relația sa cu Salman și de o eventuală nuntă, românca noastră a declarat: 

„Salman este un bun prieten. Știu zvonurile apărute în presa, însă cele mai multe dintre ele nu sunt adevărate. Dar nu pot să-i opresc pe oameni să nu mai spună povești despre mine.

Am foarte mult respect pentru Salman Khan și nu știu ce mi-a rezervat viața. În urmă cu trei ani, eram foarte responsabilă și îmi făceam o grămadă de planuri, însă nu toate lucrurile s-au petrecut așa cum mă așteptam eu. Nu depinde totul de ceea ce vrem noi. Se va întâmpla ceea ce este menit să se întâmple”, a declarat Iulia Vântur, potrivit Libertatea.ro.

„Salman m-a ghidat și m-a încurajat să cânt. Nu am crezut niciodată că o să pot să cânt în hindi, dar el m-a sprijinit. Am început să cânt datorită lui. Nu am nici un plan să devin parte din Bolllywood, dar, de asemenea, îmi plac surprizele”, a mai spus Iulia Vântur. 

Tag-uri:
iulia vantur, salman khan, relatia, bolywood, india, vedeta

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1265.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1265-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Vedeta noastră s-a stabilit în India, unde a lansat de urând o melodie nouă. Presa locală, care o consideră iubita starului Salman Khan, nu pierde niciun prilej să o întrebe în ce stadiu se mai află relația lor.De această dată, Iulia Vântur a fost mai misterioasă ca niciodată. Fiind...

Preluat de la EVZ