Un bărbat de 84 de ani a fost găsit de pompieri, în această dimineață, mort într-o locuință cuprinsă de flăcări în localitatea Negostina, județul Suceava, cauzele incendiului fiind în curs de stabilire.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, pompierii au fost solicitați să intervină marți dimineața la un incendiu care a izbucnit la o gospodărie din satul Negostina, comuna Bălcăuți. Focul a cuprins anexele gospodărești și s-a extins și la locuință, pompierii găsind în gospodăria cuprinsă de flăcări trupul unui bărbat carbonizat.

“În incendiu au ars anexele gospodărești și parțial acoperișul casei. S-a găsit o victimă carbonizată. Este vorba despre un bărbat de 84 de ani. La această oră echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență lucrează pentru lichidarea focarelor, urmând să fie stabilită și cauza probabilă care a dus la izbucnirea incendiului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată.

La fața locului pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava intervin cu mai multe autospeciale de lucru cu apă și spumă, o anchetă în acest caz fiind declanșată și de Inspectoratul de Poliție Suceava.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/romania-un-barbat-a-murit-carbonizat-in-incendiul-care-i-a-cuprins-casa-46270.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/romania-un-barbat-a-murit-carbonizat-in-incendiul-care-i-a-cuprins-casa-46270-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv