Simona Halep, liderul WTA și principala favorită la Melbourne, și-a egalat, ieri, performanța la Australian Open, ajungând în „sferturi” pentru a treia oară în carieră, după rezultatele din 2014 și 2015.

Accidentată serios la glezna stângă, constănțeanca a trecut en-fanfare, în „optimi”, de nipona Naomi Osaka (locul 72 WTA), scor 6-3, 6-2. A fost o nouă evoluție de excepție a româncei pe cimentul de la Antipozi, dar neocolită de dureri.

Adversar imprevizibil pentru româncă

Mâine, în „sferturi”, „Simo” se va duela cu cea mai bună jucătoare a Cehiei, Karolina Pliskova (6 WTA/ foto sus), cea care a dispus în „optimi” de compatrioata sa, Barbora Strykova (24 WTA), scor 6-7, 6-3, 6-3. În ciuda problemelor fizice actuale, Simona are un avantaj relaxant în fața Karolinei, la capitolul „directe”: 5-1. Ultima lor confruntare a avut loc anul trecut, în decembrie, în cadrul turneului demonstrativ World Tennis Thailand Championship, unde „tricolora” s-a impus cu 6-2, 6-3. „Pliskova e mereu periculoasă și joacă grozav zilele astea. O știu, am jucat contra ei și în Thailanda, dar acum va fi un alt meci. Nu știi ce se poate întâmpla”, a precizat, ieri, Halep.

Mai mult, Karolina Pliskova se numără printre jucătoarele care au șanse să o detroneze pe sportiva noastră, din fotoliul de lider WTA.

Tag-uri:
Halep, infrunta, pericolul, Pliskova, Karolina Pliskova, Australian Open, AO 2018, sferturi de finala, WTA, Melbourne, tenis

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/pliskova.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/pliskova-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialAlte sporturi
Simona Halep, liderul WTA și principala favorită la Melbourne, și-a egalat, ieri, performanța la Australian Open, ajungând în „sferturi” pentru a treia oară în carieră, după rezultatele din 2014 și 2015.Accidentată serios la glezna stângă, constănțeanca a trecut en-fanfare, în „optimi”, de nipona Naomi Osaka (locul 72 WTA), scor...

Preluat de la EVZ