Vizată este Înalta Curte de Casație și Justiției care, după ce a solicitat avizul Comisie de la Veneția pentru legile aflate în joc, a primit un răspuns negativ.

Demersul făcut de ÎCCJ survine după ce instituția a contestat și la Curtea Constituțională modificările aduse celor trei legi (303, 304 și 317 din 2004).

Răspunsul Comisiei de la Veneția nu a fost cel așteptat de magistrații Curții Supreme. Organul consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional, a răspuns că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să solicite un astfel de aviz, a precizat stiripesurse.ro

Cele trei proiecte de modificare a legilor justiției – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – au fost adoptate de Parlament în luna decembrie și trimise spre promulgare, la Cotroceni.

Înalta Curte de Casație și Justiție și PNL au depus sesizări la Curtea Constituțională cu privire la cele trei legi, invocând vicii de procedură și câteva probleme de fond.

Tag-uri:
casatie, inalta, curte, justitie, iccj, dosare iccj, comisia, venetia

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-956.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-956-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Vizată este Înalta Curte de Casație și Justiției care, după ce a solicitat avizul Comisie de la Veneția pentru legile aflate în joc, a primit un răspuns negativ.Demersul făcut de ÎCCJ survine după ce instituția a contestat și la Curtea Constituțională modificările aduse celor trei legi (303, 304 și...

Preluat de la EVZ