Mihai Fifor a declarat și că ministerul pe care îl conduce va demara, în 2018, procedurile de achiziţie a patru corvete multifuncţionale. Potrivit acestuia, o mare parte din bugetul de investiţii de care Ministerul Apărării Naţionale va dispune anul viitor va fi utilizată pentru dotarea marinei militare. 


„Eu am decretat că anul 2018 este anul Marinei militare româneşti. Dacă până acum ne-am apropiat foarte mult de forţele aeriene … şi avem în dotare F16 şi continuăm înzestrarea cu încă 36 de aparate F16 pentru forţele aeriene. Dacă Patriot se leagă foarte mult de apărarea antiaeriană, TAB-urile de forţele terestre, ei bine, ne uităm cu mare drag către marina militară şi anul viitor demarăm programul Corvete multifuncţionale, pe care îl avem tot ca program major de înzestrare”, a afirmat Fifor, la Antena 3. 

Totodată, Fifor a vorbit despre schimbările din Armata Română care s-au întâmplat în ultimii ani,  „Armata Română s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Armata Română nu doar se modernizează doar în dotări. Armata Română se modernizează în modul de a vedea lucrurile şi de a aborda lucrurile. În momentul în care ţi-a murit primul militar într-un teatru de operaţii, din momentul acela, filosofia întreagă a apărării şi a dezvoltării armatei tale se schimbă fundamental. Şi cred că asta arătăm în fiecare zi. Arătăm faptul că devenim o armată tot mai bine înzestrată, tot mai capabilă să răspundă oricărei tip de provocări, mai ales că suntem, cred eu, pilonul cel mai important al NATO pe flancul de Est şi principalul jucător la Marea Neagră în momentul de faţă”, a afirmat Fifor. 



Ministrul Apărării a vorbit de necesitatea derulării programelor de înzestrare a armatei, subliniind că astfel de măsuri sunt necesare, în condiţiile în care lumea este într-un conflict continuu.  „Lumea fierbe în momentul acesta şi nu poţi să rămâi indiferent la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Oriunde te uiţi, există potenţiale focare de conflict şi Armata Română ca aliat în NATO şi ca partener strategic într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, desigur, trebuie să fie oricând gata să îşi îndeplinească misiunile pentru care este chemată”, a adăugat Fifor. 

Șeful Statului Major a explicat modul în care noțiunea de război evoluează și cum un conflict poate să îmbrace o formă hibridă și nu doar pe cea clasică, a agresiunii armate.

”Apărarea costă și este o decizie pe care noi am înțeles-o de la nivelul decidentului politic, că trebuie să se întâmple, să putem răspunde oricărei amenințări. Nu este vorba numai despre instituția militară, noi suntem parte la sistemul de apărare și siguranță națională. Va fi tardiv, dacă se va întâmpla, să nu avem cu ce răspunde atunci când trebuie. Războiul modern înseamnă adaptare. Nu este nevoie astăzi să pleci cu tancul peste granița unui stat ca să îl destabilizezi. Toate programele de înzestrare vin să corecteze capabilitățile armatei” a spus Nicolae Ciucă.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Mihai Fifor a declarat și că ministerul pe care îl conduce va demara, în 2018, procedurile de achiziţie a patru corvete multifuncţionale. Potrivit acestuia, o mare parte din bugetul de investiţii de care Ministerul Apărării Naţionale va dispune anul viitor va fi utilizată pentru dotarea marinei militare.  „Eu am decretat...

Preluat de la EVZ