Viceliderul grupului senatorial USR, Vlad Alexandrescu,  a propus  modificarea ordinii de zi a plenului cu scopul dezbaterii comunicatului semnat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Propunerea a fost susţinută şi de grupul PNL.  Cu toate acestea, inițiativa  a fost respinsă cu 46 de voturi „împotrivă” şi 25 „pentru”.


La începutul ședinței, Mario Oprea, vicelider al grupului PNL, şi Traian Băsescu, senator PMP,  au anunţat că partidele politice pe care le reprezintă se delimitează de poziţia comună susținută de Dragnea și Tăriceanu faţă de comunicatul Departamentului de Stat al SUA.


„Probabil va fi discutabilă intervenţia mea, dar o să mă refer strict la mesajul celor doi şefi de Camere, transmis, ieri, ca replică la comunicatul Departamentului de Stat. În primul rând, PMP respinge acest comunicat. Doi, s-a încercat diminuarea importanţei comunicatului Departamentului de Stat. Vreau să ştiţi că această poziţie este poziţia oficială a SUA, de la preşedintele Trump, până la orice demnitar al statului american. În al doilea rând, vreau să ştiţi ce reprezintă sau care este interpretarea corectă a acestui comunicat al Departamentului de Stat. El este expresia neîncrederii şi cine crede că Departamentul de Stat este o instituţie fără memorie instituţională se înşală. (…) La Departamentul de Stat, se ştie că PSD, alături de PNL, ce-i drept, defilau cu sloganul ‘Nu avem toată puterea, până când nu luăm şi Justiţia’. La Departamentul de Stat, se ştie abuzul de la suspendarea din 2012. La Departamentul de Stat, se ştie că domnul prim-ministru la acea vreme, Tăriceanu, cerea retragerea trupelor din Irak. De asemenea, la Departamentul de Stat, se ştie că o comisie specială nu este în firea funcţionării Parlamentului şi când în (…) comisia specială care discută Legile Justiţiei îl pui pe domnul Iordache, care şi-a făcut o formidabilă etichetă în februarie, nu are cum să nu apară neîncrederea din nou. De aceea, din aceste motive, vreau să atenţionez: comunicatul Departamentului de Stat trebuie luat foarte în serios, pentru că exprimă neîncredere şi, doi, resping ideea că poziţia celor doi şefi de Camere este şi poziţia mea sau a PMP”, a spus Băsescu, în plenul Senatului.

După o pauză de consultări, PNL şi USR au părăsit sala şi şedinţa plenului Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Viceliderul grupului senatorial USR, Vlad Alexandrescu,  a propus  modificarea ordinii de zi a plenului cu scopul dezbaterii comunicatului semnat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Propunerea a fost susţinută şi de grupul PNL.  Cu toate acestea, inițiativa  a fost respinsă cu 46 de voturi „împotrivă' şi 25 „pentru'. La...

Preluat de la EVZ