Scopul legii este de a preveni abuzurile autorităților de control și de a le determina să încerce, înainte de a da sancțiuni, să-l ajute pe agentul comercial să intre în legalitate.


Legea prevede ca autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor să aibă ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, transmite Mediafax.


Actul normativ are ca scop intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unor noi domenii de reglementare. Care anume dintre contravenţii vor intra sub incidenţa proiectului de lege urmează să fie stabilit prin Hotărâre de Guvern.

„Așa cum am promis, de astăzi avem legea prin care organele de control ale statului au obligația de a preveni mai întâi și apoi de a sancționa”, a scris Liviu Dragnea, inițiatorul legii, pe Facebook.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Scopul legii este de a preveni abuzurile autorităților de control și de a le determina să încerce, înainte de a da sancțiuni, să-l ajute pe agentul comercial să intre în legalitate. Legea prevede ca autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor să aibă ca...

Preluat de la EVZ