A FOST LINŞAT UN INTERLOP celebru. „Va fi un RĂZBOI SÂNGEROS PE STRĂZI!”


„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 27.10.2017 – 10.11.2017, inculpatul a încercat să determine mai multe persoane prin corupere (oferirea sumei de 5000 de euro) să comită infracțiunea de omor împotriva unui bărbat în vârstă de 48 de ani. Inculpatul  a cerut unuia din martorii în cauză ca, personal sau prin intermediul altor persoane cunoscute de acesta din urmă, să exercite acte de violență extremă asupra acestei persoane.

Clanurile băieţilor răi din România. Ghenosu, cel mai de temut interlop din Dâmboviţa, REȚINUT



Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.B. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a  procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A PĂȚIT RUȘINEA VIEȚII. CELEBRU INTERLOP din România, LĂSAT FĂRĂ DINŢI de bodyguardul unei VEDETE

Clanurile băieţilor răi din România. Ghenosu, cel mai de temut interlop din Dâmboviţa, REȚINUT

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
A FOST LINŞAT UN INTERLOP celebru. „Va fi un RĂZBOI SÂNGEROS PE STRĂZI!” „Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 27.10.2017 - 10.11.2017, inculpatul a încercat să determine mai multe persoane prin corupere (oferirea sumei de 5000 de euro) să comită infracțiunea...

Preluat de la EVZ