Autoritățile indoneziene au anunțat, astăzi, că aeroportul internațional de pe insula Bali va rămâne închis pentru încă 24 de ore în condițiile în care se consideră că erupția vulcanului Muntele Agung este iminentă, informează site-ul agenției de știri Dpa.

Aeroportul internațional Ngurah Rai va fi închis pentru alte 24 de ore “având în vedere impactul cenușii de la Muntele Agung”, a declarat Arie Ahsanurrihim, un purtător de cuvânt al aeroportului.

Ahsanurrihim a mai adăugat că 443 de zboruri spre și dinspre Bali au fost afectate de închiderea aeroportului, iar 60.000 de pasageri au fost nevoiți să-și amâne zborurile.

Pe de altă parte, aeroportul internațional de pe insula Lombok, în apropiere de Bali, a fost redeschis în această dimineață, după ce fusese închis în cursul zilei de duminică din cauza cenușii vulcanice.

Peste 40.000 de oameni au fost evacuați din zona Muntelui Agung din cauza pericolului de erupere a vulcanului din apropiere, a anunțat Agenția indoneziană pentru Prevenirea și Atenuarea Dezastrelor (BNPB).

”Nu toți locuitorii au fost de acord să fie evacuați. Sunt mulți care spun că se simt în siguranță, însă noi atragem atenția asupra iminenței eruperii vulcanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNPB, adăugând că personalul de securitate face eforturi să convingă populația rămasă să își părăsească locuințele, iar cei care se opun ar putea fi evacuați forțat.

Autoritățile indoneziene au precizat că erupția vulcanului este foarte probabilă, ținând cont de activitatea acestuia.

”Au fost degajate cantități însemnate de cenușă, iar explozii ocazionale pot fi auzite la 12 kilometri de vârf. Flăcările au fost vizibile în timpul nopții, ceea ce indică faptul că o eventuală erupție s-ar putea întâmpla oricând. În anticiparea posibilității și a riscului iminent de dezastru, PVMBG a ridicat nivelul de alertă de la Muntele Agung de la trei la patru”, potrivit BNPB.

Aproximativ 1.100 de oameni au murit în 1963, când a avut loc ultima erupție a vulcanului Muntele Agung.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/60-000-de-pasageri-nevoiti-sa-si-amane-zborurile-aeroportul-din-bali-ramane-inchis-din-cauza-eruptiei-vulcanului-agung-iminenta-44570.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/60-000-de-pasageri-nevoiti-sa-si-amane-zborurile-aeroportul-din-bali-ramane-inchis-din-cauza-eruptiei-vulcanului-agung-iminenta-44570-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv